Criminalist constănţean judecat pentru cercetare abuzivă

Pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 3525/118/2012, în care criminalistul Gabriel Baciu, din cadrul Poliţiei Oraşului Hârşova, apare ca fiind judecat pentru arestare nelegală şi cercetare abuzivă. În acelaşi dosar, tânărul George G. are calitatea de partea vătămată, fiind victima presupusei cercetări abuzive a poliţistului.

La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc prima înfăţişare în dosar, etapă în care judecătorii cărora le fusese iniţial repartizată cauză au decis ca această să fie înaintată completelor de judecată specializate în soluţionarea cauzelor cu minori, dat fiind că victima era minoră la momentul la care s-au petrecut faptele de care este acuzat omul legii. În aceste condiţii, procesul se va relua pe data de 22 mai. Conform informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, criminalistul Gabriel Baciu este acuzat de infracţiunile prevăzute de alineatul 2 din articolul 266 Cod penal, potrivit căruia „întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani". În urmă cu aproximativ trei ani, presa a relatat despre cazul lui George G., din Hârşova, pe vremea aceea minor. Tânărul le-a povestit jurnaliştilor de la dezvaluiri.ro că ar fi fost dus cu forţa la secţia de poliţie din Hârşova, unde ar fi fost bătut. George a zis presei la momentul acela că faptele s-au petrecut la sfârşitul lunii ianuarie 2010, într-o seară, când a scos cu forţa din barul unde se afla şi dus la poliţie, unde criminalistul Berca i-ar fi spus „de când aşteptam să pun mâna pe tine", iar ulterior l-ar fi agresat fizic, primind lovituri până ce a leşinat. La vremea aceea, George G. spunea că nu ştia de ce ar fi fost luat de poliţişti. Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa în cursul acestei luni, vineri fiind prima înfăţişare în cauză.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 541

Decizia, publicată în Monitorul Oficial Georgeta Bumbac, Ion Laurenţiu Voicu şi Cheţa Voicu, numiți administratori provizorii în CA al CN ACN Constanța SA

25 Mar 2024 552

Fosta bancă de pe strada Traian din Constanța, deținută de Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, de vânzare (DOCUMENT)

11 Mar 2024 14388

Două case cu etaj și două piscine, edificate de Anm Lake Resort SRL pe strada Gliei din municipiul Constanța

08 Mar 2024 798

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu și Primăria Năvodari SRL au contestat decizia Tribunalului Constanța

07 Mar 2024 978

Averea și interesele lui Gabriel Raicu, noul rector ales al Universității Maritime din Constanța (DOCUMENTE)

08 Feb 2024 1327

Modificările, înscrise în Registrul Național ONG Asociația Școala „Wilhelm Moldovan“ din Constanța și-a schimbat sediul și componența consiliului director

08 Feb 2024 605

Gabriel Raicu, ales noul rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1563

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2022

07 Oct 2022 1664

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 decembrie 2021

21 Dec 2021 2544

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 octombrie 2020

27 Oct 2020 2587

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 octombrie 2020

21 Oct 2020 2218

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 septembrie 2020

11 Sep 2020 2380

Firma Confort Decent SRL va supraetaja blocul de două etaje, ridicat pe strada Mihail Jora din Constanţa

14 May 2020 1930

Gabriel Comănescu, cooptat în societatea Vega Travel International SRL

13 May 2020 4678