CSM îi ia apărarea Laurei Belu, procuror-şef la Parchetul Tribunalului Constanţa

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, ieri, ca întemeiată cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Laura Belu, procuror-şef al Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

La data de 9 iulie, Laura Belu a solicitat Inspecţiei Judiciare apărarea reputaţiei profesionale în raport cu apariţia în presa locală a unor articole ce conţin afirmaţii grave şi nefondate la adresa sa.

Prin rezoluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 28 mai 2012, procurorului mai sus precizat i-a fost repartizat spre soluţionare un dosar penal privind mai multe persoane.
La data de 17 aprilie, la Inspecţia Judiciară a fost înregistrată sesizarea unei persoane cercetate în cauză, prin care aceasta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul de instrumentare şi soluţionare a dosarului penal anterior menţionat.

Sesizarea a fost clasată pentru că, în urma verificărilor efectuate, nu au evidenţiat conduite neconforme dispoziţiilor legale referitoare la activitatea procesuală desfăşurată de procurorul-şef al Secţiei urmărire penală, Laura Belu.
 
În acest timp, în presa locală au apărut mai multe articole care, potrivit inspectorilor judiciari, au condus la crearea unei imagini defavorabile a procurorului. Pentru exercitarea funcţiei pe care o deţine, acesta trebuie să se bucure de o bună reputaţie, pentru ca atât colegii, cât şi opinia publică să îl perceapă ca demn de încredere, care acţionează ghidat de corectitudine.

„Astfel, rezultatele verificărilor au relevat faptul că articolele de presă în discuţie conţin afirmaţii nereale, lipsite de suport probator, de natură să inducă dubii cu privire la profesionalismul doamnei procuror Belu Laura şi să aducă atingere demnităţii profesiei de magistrat. Luând în considerare aspectele prezentate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, prin publicarea unor articole de presă ce conţin afirmaţii nereale cu privire la activitatea judiciară a unui procuror, a fost afectată reputaţia profesională a doamnei Belu Laura, procuror-şef al Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa“, au conchis reprezentanţii CSM.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un procuror-şef din Constanţa, cu cerere de apărare a reputaţiei profesionale

22 Sep 2014 1729