Cu o mână în gips, răni la cap şi la picior nu va conduce câteva luni Povestea lui Adelin, motociclistul bătut cu ranga de Doru Sărăcilă

05_motociclist_motociclist.jpg

Adelin, motociclistul în vârstă de 37 de ani care a ajuns la spital după ce a fost lovit cu ranga de Doru Sărăcilă, fiul fostului viceprimar al Tuzlei, Marian Sărăcilă, s-a ales cu o mână în gips, cu răni la cap şi la picior. Medicii ortopezi de la spitalul din Mangalia care l-au operat de urgenţă i-au montat tijă la braţul stâng şi apoi i l-au pus în gips.

Piciorul îi este încă umflat şi sub pijama ne arată un bandaj mare care acoperă o rană din care încă se mai prelinge sânge, după aproape o săptămână de la primirea loviturilor.

Cu greu îl convingem să stea de vorbă de noi. Nu vrea să fie înregistrat, filmat şi nici fotografiat. „Nu-mi place să fiu în centrul atenţiei, să ies în faţă", repetă întruna.

Ca să mai uite de durere a ieşit în faţa spitalului, unde stă pe o băncuţă. Povesteşte că în ultimele zile a stat doar sub sedative, atât de mari dureri a avut. Dar e fericit că a scăpat cu viaţă.

Filmul evenimentului

În după-amiaza zilei de duminică, atunci când a avut loc bătaia din dreptul aerodromului de la Tuzla, se întorcea cu un prieten de la Constanţa. Urma să ajungă acasă, în 2 Mai. De câţiva ani şi-a descoperit pasiunea de a conduce pe două roţi. Recunoaşte că este una costisitoare. „Dar ce să fac? Să stau în crâşmă şi să beau!?", ne întreabă el.

În dreptul aerodromului, povesteşte el, a văzut mai mulţi motociclişti opriţi. „M-am gândit că s-a întâmplat ceva şi ne-am oprit să vedem dacă putem ajuta cu ceva". Nici nu a apucat să vadă bine ce se întâmplă că s-a şi trezit cu o rangă în cap. A căzut. A încercat să se ridice. În acel moment, a fost lovit încă o dată în zona capului. De aici înainte nu mai ştie ce i s-a întâmplat. Nu-şi aduce aminte când a fost lovit peste mână, când a fost lovit peste picior sau la spate. Numără loviturile primite după oasele rupte şi după vânătăile de pe corp. Din ce-a aflat de la prietenii săi, ambulanţa a venit foarte târziu, după aproximativ 40 de minute.

„Tot la fel ar fi lovit dacă nu aveam cască???"

Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a fost inspirat şi în momentul în care a fost lovit purta casca protectoare. „E foarte bună. Am dat pe ea 150 de euro la mâna a doua. Dacă o izbesc de pământ nu se sparge. Dacă aveam una proastă cine ştie ce păţeam! În ziua aia o luasem pentru că are lentilă care mă fereşte de soare", spune el.

Acum, casca nu mai poate fi folosită întrucât a fost spartă în mai multe locuri. „Tot stau şi mă întreb: dădea cu ranga dacă nu aveam cască???". Nu îşi explică de ce Doru a lovit cu ranga un om care nu îi făcuse nimic. Gestul lui este cu atât mai greu de înţeles cu cât cei doi se cunoşteau: băuseră cafea împreună şi chiar au mers în străinătate cu mici afaceri. Purtând cască însă, Doru nu l-a recunoscut, a aflat mai târziu motociclistul. Acum, se gândeşte dacă să facă sau nu împotriva agresorului plângere penală. Îi este prieten, însă nu poate să nu se gândească ce putea să i se întâmple dacă nu purta cască. Spune că Doru l-a vizitat la spital şi s-a oferit să-l ajute.

Nu mai poate munci o perioadă

Din păcate, Adelin va avea mult de tras de pe urma acestor lovituri. El este şofer de TIR. Transportă produse în afara ţării. A doua zi după incident trebuia să plece în cursă. Din nefericire, nu va pleca prea curând şi, prin urmare, nu-şi va putea întreţine familia. „Urma câteva luni de muncă pentru mine. Aceasta este perioada în care reuşeam să strâng bani din care să trăim tot restul anului", spune victima. Din păcate, câteva luni nu va putea conduce. Gipsul şi-l va scoate peste trei săptămâni, însă medicii i-au spus că va putea să conducă doar peste trei - patru luni.

Băieţelul lui, în vârstă de şapte ani, nu ştie ce i s-a întâmplat tatălui său. „Ştie că sunt plecat în cursă!", mărturiseşte motociclistul.

Adelin locuieşte în satul 2 Mai împreună cu familia. Aici s-au mutat în urmă cu câţiva ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

claudiu

06 Oct, 2012 02:21

a e clar asta vra ceva bani si gata ca o cam da la intors

Articole asemanatoare

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 533

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1584

Știri Constanța azi UPDATE. Motocicletă răsturnată în sensul giratoriu la intrare în Mihail Kogălniceanu (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 2919

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1A

22 Mar 2024 321

Victima a fost transportată la spital Un motociclist implicat într-un accident rutier, în Medgidia, județul Constanța. Pompierii au intervenit

16 Mar 2024 794

Accident rutier în Constanța. Motociclist sub influența alcoolului, implicat

04 Mar 2024 771

În județul Constanța Motociclist fără permis de conducere, depistat în trafic de doi polițiști vigilenți (FOTO)

25 Feb 2024 1578

Județul Constanța Motociclist fără permis, depistat pe strada Viorelelor din Costinești

19 Feb 2024 527

UPDATE Accident rutier cu un motociclist, la ieșirea din Nazarcea, județul Constanța

13 Feb 2024 1201

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2331

Constanța Accident rutier în Mamaia Nord! O motocicletă și un autoturism au intrat în coliziune

09 Feb 2024 1004

Motociclist implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1701

Accident moto în București. Un pieton a murit în urma impactului!

02 Jan 2024 4861

Motociclist rănit într-un accident rutier în municipiul Cluj Napoca

09 Nov 2023 696

DRDP Constanța, în doliu în urma decesului motociclistului de pe A4- „Rămane pentru totdeauna în conștiință puterea lui de muncă, grija firească de copii și familie“

01 Nov 2023 3250