Cu recursComisarul-şef Caliţoiu a pierdut procesul cu şefii din IGPR

calitoiu12.jpgUna caldă, una rece pentru comisarul-şef Paraschiv Caliţoiu, şeful Biroului Cercetări Penale al Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa. După ce săptămâna trecută judecătorii constănţeni i-au dat câştig de cauză în procesul intentat superiorilor din IGPR în privinţa calificativului, magistraţii bucureşteni nu s-au lăsat înduplecaţi şi i-au respins acţiunea intentată împotriva aceluiaşi IGPR.

Decizia nu este definitivă, iar Caliţoiu poate face recurs în termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei. În procesul de la Bucureşti, şeful de la Cercetări Penale contestase o sancţiune aplicată în urma unui control. Pe data de 6 mai 2010, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 4035/2/2010, având ca obiect „anulare act administrativ", cauză în care Paraschiv Caliţoiu, şeful Biroului Cercetări Penale al Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, a avut calitatea procesuală de reclamant. Asta în timp ce Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost pârât. Încă de la a doua înfăţişare, Curtea de Apel Bucureşti a decis emiterea unei adrese către IGPR pentru a proceda la declasificarea, având în vedere susţinerile comisarului-şef Paraschiv Caliţoiu, referitoare la existenţa unor acte cu caracter secret de serviciu în cadrul documentaţiei. În şedinţa din data de 8 noiembrie, Curtea de Apel a hotărât respingerea acţiunii ca nefondată. Decizia magistraţilor nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia prin care avocatul constănţean Ionuţ Cazan a fost despăgubit la CEDO, publicată în Monitorul Oficial

16 Jan 2017 9658