Cum pleacă pădurile noastre, prin containere, în străinătate. Transport oprit în Portul Constanța

  • Patru containere pline cu material lemnos au fost oprite în Portul Constanța Sud Agigea
  • Încărcătura era declarată cherestea, însă oamenii legii spun că înăuntru sunt bușteni
  • De altfel, evenimentul este cercetat de oamenii legii
  • Transportul avea ca destinație Pakistan, firma fiind aceeași care a mai avut un transport oprit săptămâna trecută
 
Un nou transport de bușteni a fost oprit în Portul Constanța Sud Agigea, unde în documente societatea care exporta le prezenta drept cherestea.
 
Reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Procuraturii au fost prezenți la deschiderea containerelor. Săptămâna trecută a fost oprit un alt transport de bușteni, care pleca din județul Prahova.

 
Și la evenimentul de ieri, este vorba despre aceiași firmă exportatoare din județul Pravova, însă transportul nu mai trebuia să ajungă în China, ci în Pakistan. Este vorba despre 40 metri cubi per container. Deci, 160 metri cubi în total de material lemnos. Firma se numește Best Wood Import Export SRL, din sat Bodești,  județul Prahova. Potrivit Confidas.ro., firma are ca administrator și asociat unic pe Dobre Gabriela Ramona. Societatea a fost înființată în anul 2019, și nu are conexiuni cu alte firme. Această firmă a solicitat înscrierea în programul IMM Invest România! Reprezentanții autorităților constănțene au mai oprit un transport în data de 10 iunie, de la aceeași firmă, care avea destinație China.
 
Petrișor Irimia, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, prezent la eveniment, a făcut declarații oficiale cu privire la ceea ce urma să fie transportat în Pakistan. Ancheta este în curs de derulare.
 

Ce spune legislația  


Conform Legii nr. 57 din 15 mai 2020, articolul 1, se interzice exportul de buștean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani în spațiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021. În același timp, se aplică în continuare Normele  referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund din 27.08.2008.
 
Așa cum precizam mai sus, societatea a trecut în documente că exportă cherestea, iar reprezentanții Gărzii de Coastă și ai Procuratorii au punctat că ar fi, de fapt, bușteni. Contactat telefonic de către ZIUA de Constanța, Ioan Pîrlea, șeful Gărzii Forestiere Constanța a precizat că neregulile, în principiu, materialul lemnos este notat cu număr de ordine, iar în funcție de măsurători, dacă materialul lemnos depășește dimensiunea, se taie surplusul, iar societatea ar putea fi amendată.


 

Totodată, faptul că există o discordanță legislativă, așa cum a precizat de mai multe ori reprezentanții procuratorii, în speță Teodor Niță, care coordonează majoritatea acțiunilor de stopare a exportului de deșeuri sau material lemnos, trebuie să atragă atenția celor în măsură să rectifice acest lucru – parlamentarii.
 
Contactat telefonic de către cotidianul ZIUA de Constanța, Aurel Oprinoiu, președintele comisiei de mediu din Senatul României, venit pe funcție în urma alegerilor din Prahova, din partea USR, a spus că va urmări subiectul și analiza cele întâmplate.

 

 

Groapa de gunoi a Europei

 
Problema deșeurilor din județul Constanța nu este o noutate din punct de vedere informațional. Așa cum am prezentat anterior peste 3.000 de tone au fost oprite de comisarii de mediu de la intrarea în țară, încă de la începutul anului. Zeci, chiar sute de amenzi au fost aplicate inclusiv primăriilor din județ pentru nerespectarea legislației actuale și pentru alte probleme.

Iată că pe data de 8 iunie 2021, Garda de Mediu Constanța a întreprins o acțiune de verificare în trei localități constănțene, tema fiind verificarea vehiculelor scoase din uz. Acțiunea s-a desfășurat în două echipe, una a verificat la Agigea, iar cealaltă la Cuza Vodă și Medgidia. În total, au fost 13 controale pe această tematică, care s-a lăsat cu 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 266.000 de lei, 1 singur avertisment și o suspendare activitate, cât și o notificare prealabilă în vederea suspendării activității.

Verificările au fost la 8 societăți și 3 persoane fizice. Mai exact, comisarii au găsit, atât la persoane fizice, cât și la societăți, faptul că dezmembrau mașini și ardeau fără autorizații, inclusiv în propriile curți resturile, rezultând un miros insuportabil și o poluare a zonei. Așa cum se vede în imagini, mizeria este de nedescrisă, iar în momentul în care comisarii au cerut documentații, mulți dintre ei nu aveau ce să arate. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au depistat un container ce conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care urmau sa fie importate în România fără respectarea prevederilor legale.n data de 14.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au identificat  un container, sosit din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Vâlcea care efectua activități de import în România

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat faptul că în container se aflau paleţi încărcaţi cu 25 de tone de deşeuri cauciuc, marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală. În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri. Astfel, acestea nu pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și încălcarea regimului deşeurilor transportul iar bunurile vor fi returnate firmei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Peste 16.000 arbori și arbuști, plantați în pădurea urbană de pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2024 570

O nouă pădure urbană la Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu

14 Mar 2024 684

A solicitat acord de mediu pentru înființarea unei păduri în comuna Deleni, județul Constanța Gheorghe Albu, fost secretar de stat în MADR – „Suntem pioneri în creșterea fondului forestier“

11 Mar 2024 1023

Primăria Constanța Constănțenii, invitați să planteze o nouă pădure urbană în orașul lor

27 Feb 2024 751

Mai multe elemente de muniţie, descoperite într-o pădure din județul Vaslui

10 Feb 2024 697

Romsilva a înfiinţat zeci de trasee educative la nivelul direcţiilor silvice judeţene. Vizată și Tulcea

07 Jan 2024 581

Știri Constanța Accident rutier în pădure la Murfatlar. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit un mistreț

02 Dec 2023 1987

Bărbat găsit spânzurat într-o pădure din Pitești!

31 Oct 2023 888

Tulcea Incendiu produs la un autoturism în Pădurea Topolog! (VIDEO)

30 Oct 2023 833

Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina într-o pădure din Argeș

28 Oct 2023 876

Sancțiuni pentru transport ilegal de material lemnos! Doi bărbați s-au ales cu amenzi

23 Oct 2023 861

Bărbat condamnat la închisoare pentru tăiere neautorizată de arbori. Cât timp va petrece după gratii

20 Oct 2023 651

Bratasanu Nicolae solicită acord de mediu pentru proiectul „Trup de pădure în comuna Cobadin, județul Constanța“

19 Oct 2023 741

Un bărbat s-a rătăcit cu mașina într-o pădure. Soția lui a alertat Poliția

17 Oct 2023 988

Grup de braconieri depistați în fondul de vânătoare al unei comune din județul Argeș

06 Oct 2023 847