Cum se circulă, la această oră, pe autostrăzile A2 și A4

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca efect al manifestărilor meteo nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier.
 
Semnalăm că pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea se circulă în condițiile unui carosabil umed, vizibilitatea este bună, valorile de trafic fiind reduse.
 
Pe  sensul către Sibiu al DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 238+120 de metri, în afara localității Câineni, județul Vâlcea, din cauza surpării suprafeței carosabile (pe o lungime de aproximativ 6 metri), se circulă pe un singur fir, dirijat prin semaforizare.
 
Pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă, pe toată perioada sezonului cald, circulația rutieră va fi restricționată pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, traficul desfășurându-se deviat, pe câte o bandă, în ambele direcții, pe calea 1 (sensul către Constanța), de la kilometrul 100+500 de metri până la kilometrul 90+750 de metri.
 
Tot pe calea 1 (sensul către Constanța), se circulă și între kilometrii 144 și 147 întrucât pe calea 2 au loc lucrări de frezare și asfaltare.
 
Pe tronsonul kilometric 27 – 33, între localitățile Brănești, județul Ilfov și Fundulea, județul Călărași, circulația rutieră este întreruptă pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța. Din acest motiv, traficul rutier se desfășoară pe calea nr. 2 (sensul către Capitală), pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Între kilometrii 17 și 23 se circulă doar pe calea 2 (sensul către București), întrucât pe calea 1 au loc lucrări de frezare și asfaltare
.
 
Recomandăm conducătorilor auto care nu pot rămâne acasă în această perioadă să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul Infotrafic. Cum se circulă pe drumurile și autostrăzile României

12 Nov 2022 923

Centrul Infotrafic. Cum se circulă pe drumurile și autostrăzile României

20 Nov 2021 1312

Conducători auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante, depistaţi pe autostrăzile României

29 Oct 2018 1637

Viteze record pe autostrăzile RomânieiUn şofer a "zburat" pe Autostrada A3 cu 276 km/h

18 Jun 2018 3092

Viteze ameţitoare pe autostrăzile României. Recordul aparţine unor şoferi fără permis de conducere

29 May 2018 1687

Zeci de şoferi vitezomani, pe autostrăzile României. Recordul îl deţine un tânăr de 25 de ani - 229 km/h

02 May 2018 2179

Centrul Infotrafic. Cum se circulă pe drumurile și autostrăzile României. Unde sunt situații deosebite și restricții. Probleme în Dobrogea

06 Apr 2018 2328

Şoferi vitezomani pe autostrăzile României. Recordul îl deţine un constănţean

08 Jan 2018 5316

Şoferi vitezomani pe autostrăzile României. Ce sancţiuni au primit aceştia

02 Oct 2017 1975

Guvernul Sorin Grindeanu anunţă primele demiteri!

07 Jan 2017 5061

PSNews.ro Sute de milioane de euro, viscolite de „băieții deștepți“ care deszăpezesc România. Cine a dat la lopată prin Constanța

28 Dec 2014 2308

Riveranii, scutiţi de taxa de la Feteşti

01 Sep 2014 1938