Curtea Supremă de Justiţie a decis Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, rămâne în arest

Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, în vârstă de 40 de ani, din Constanţa, condamnat la aproape 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, rămâne în arest. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
Conform procurorilor, „în noaptea de 26/27 martie 2013, în cadrul unei relaţii de concubinaj tensionate şi conflictuale, datorată geloziei sau consumului frecvent de băuturi alcoolice atât de către inculpat, cât şi de către victimă, în locuinţa comună din municipiul Constanţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a ucis-o pe concubina sa, T.D.D., în vârstă de 51 de ani”. Femeia a fost lovită în mod repetat cu o bară metalică lungă de circa 1,20 m şi cu diametrul de 5 cm (prelungitor al unei sape de foraj puţuri) peste membrele superioare şi inferioare, mai susţin organele de anchetă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au mai arătat că, în cursul audierii, „inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, explicându-şi acţiunea agresivă prin aceea că o găsise pe victimă în stare de ebrietate şi că totodată aceasta nu cumpărase alimente şi nu pregătise nimic de mâncare”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rotamex SRL vrea să desființeze Casa Harghita din Satul de Vacanță. Primăria Constanța i-a respins solicitarea. Iată răspunsul!

21 Apr 2024 633