Decizie definită în dosarul „Motanului”

Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, în vârstă de 40 de ani, din Constanţa, condamnat la zece ani de închisoare pentru omor, rămâne în spatele gratiilor. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi este definitivă.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, „în noaptea de 26/27 martie 2013, în cadrul unei relaţii de concubinaj tensionate şi conflictuale, datorate geloziei sau consumului frecvent de băuturi alcoolice atât de către inculpat, cât şi de către victimă, în locuinţa comună din municipiul Constanţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a ucis-o pe concubina sa, în vârstă de 51 de ani”. „Motanul” este acuzat că şi-ar fi lovit concubina în mod repetat cu o bară metalică lungă de circa 1,20 m şi cu diametrul de 5 cm (prelungitor al unei sape de foraj puţuri) peste membrele superioare şi inferioare. „În cursul audierii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, explicându-şi acţiunea agresivă prin aceea că o găsise pe victimă în stare de ebrietate şi că totodată aceasta nu cumpărase alimente şi nu pregătise nimic de mâncare”, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Supremă de Justiţie a decis Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, rămâne în arest

06 Mar 2014 1579