Denunţătorul ar fi patronul restaurantului Beirut din Constanţa Poliţistul Cicerone Dincă a fost trimis în judecată (referat DNA)

Sorin Constantinescu, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, l-a trimis, ieri, în judecată, în stare de arest, pe Cicerone Dincă, agent de poliţie din Garda de Coastă Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada aprilie - iulie 2015, în mod repetat, inculpatul Dincă Cicerone a pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) mai multe sume de bani, un autoturism şi obiecte de mobilier, lăsând să se creadă că, prin intermediari, ar avea influenţă asupra unui procuror, astfel încât să îl determine pe acesta din urmă să dispună o soluţie de nevinovăţie, într-un dosar penal în care era cercetat omul de afaceri“.
 
„Dacă iniţial pretenţiile inculpatului s-au ridicat la suma de 10.000 de euro şi un autoturism de aceeaşi valoare, ulterior, acestea au crescut la fiecare întâlnire cu denunţătorul. În acelaşi sens, la data de 23 iunie 2015, inculpatul Dincă Cicerone şi-a modificat pretenţiile, cerându-i omului de afaceri suma de 22.000 de euro, câte 11.000 de euro, pentru doi intermediari care ar fi avut influenţă efectivă asupra procurorului de caz, precum şi obiecte de mobilier în valoare de aproximativ 6.000 de euro, pentru sine. La data de 8 iulie 2015, inculpatul Dincă Cicerone a primit de la omul de afaceri suma de 22.000 de euro, disimulând adevărata provenienţă a sumei primite, sub forma încheierii unei promisiuni bilaterale de vânzare la un notar public. Contractul încheiat a avut ca obiect transferul viitor al dreptului de proprietate privind un teren extravilan, situat pe raza teritorială a oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, contra sumei totale de 80.000 de lei. La data de 8 iulie 2015, inculpatul Dincă Cicerone a fost prins în flagrant de către procurorii Anticorupţie, după primirea de la omul de afaceri a sumei de 22.000 de euro, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani“, potrivit rechizitoriului.
 
De menţionat că procurorii au propus instanţei de judecată desfiinţarea promisiunii bilaterale de vânzare privind terenul extravilan respectiv. Denunţătorul ar fi George Karam, patronul SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea cunoscutul restaurant Beirut din Constanţa, unde au murit trei tinere, cauza fiind instrumentată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Citeşte şi 

Rechizitoriu
Detalii din spatele uşilor închise - Poliţistul Cicerone Dincă şi-ar fi vizitat denunţătorul chiar în ziua de Paşte (referat DNA)


Bijuterii, pietre preţioase, tablouri şi mai multe case
Averea poliţistului Cicerone Dincă. Ar fi primit bani de la şeful restaurantului Beirut (documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cicerone Dincă, fost poliţist al Gărzii de Coastă Constanţa, va fi eliberat (MINUTĂ)

14 Mar 2018 3273

Cicerone Dincă, fost poliţist al Gărzii de Coastă Constanţa, solicită să fie eliberat condiţionat

16 Feb 2018 1851

Tribunalul Constanța l-a condamnat pe poliţistul Dincă Cicerone

14 Apr 2016 1965

Dosarul "Beirut" Fostul poliţist Cicerone Dincă rămâne după gratii până la ispăşirea pedepsei!

12 Apr 2016 1990

Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, rămâne după gratii

25 Feb 2016 3071

„Lucrat“ de Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, condamnat (rechizitoriu)

12 Nov 2015 3383

Poliţistul Cicerone Dincă a fost condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare

11 Nov 2015 2185

Surse judiciare Poliţist constănţean menţinut în arest

19 Sep 2015 1746

Cicerone Dincă, în faţa judecătorului Marius Damian Mitea, din Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu)

12 Aug 2015 2343

Masă de protocol pentru „oameni grei“ Ce a scris Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa, când l-a trimis în judecată pe Cicerone Dincă (document)

05 Aug 2015 4190

Poliţistul de frontieră Cicerone Dincă, trimis în judecată de şeful DNA Constanţa

31 Jul 2015 2130

Poliţistul Cicerone Dincă, în continuare în arest (referat DNA)

22 Jul 2015 2412

Cercetat de şeful DNA Constanţa Poliţistul Cicerone Dincă cere să fie pus în libertate (referat DNA)

18 Jul 2015 2276

Poliţistul Cicerone Dincă rămâne în arest (rechizitoriu)

15 Jul 2015 2231

Surse judiciare Poliţistul constănţean Cicerone Dincă rămâne în arest

14 Jul 2015 1933