Descinderi în județul Prahova la persoane suspectate de trafic de persoane

Perchezitii. Foto cu rol ilustrativ; ZIUA de Constanța​La data de 22 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.

Două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în cauză, s-a reținut că, în ultimii cinci ani, persoanele bănuite ar fi recrutat, adăpostit și primit, în scopul exploatării prin muncă, persoana vătămată, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, precum și de starea vădită de vulnerabilitate.

„În urma audierilor și a probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de una dintre persoanele bănuite și, ulterior, măsura controlului judiciar față de aceasta.

Persoana vătămată a fost extrasă din mediul infracțional și i s-a oferit protecție într-un centru social.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 274

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 404

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 497

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 373

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 260

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 490

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 327

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 28

12 Apr 2024 224

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 555

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 511

Poliția RomânăBCCO Târgu Mureș - Percheziții pentru trafic de droguri

10 Apr 2024 355

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 475

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 537

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 56A Drobeta Turnu Severin – Vânju Mare

09 Apr 2024 315

IGPR InfotraficTrafic normal pe 13A

09 Apr 2024 255