Descinderi şi un prejudiciu imens Anchetă într-un dosar de înşelăciune prin metoda „Accidentul“. Cum acţionează suspecţii

 

Poliţiştii de la inspectoratele de poliţie judeţene Constanţa şi Mehedinţi, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, au efectuat, ieri-dimineaţă, şapte percheziţii la patru persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul“.
 
Din cercetări rezultă că, în perioada 23 - 28 august, aceştia ar fi înşelat cinci persoane din municipiile Drobeta-Turnu Severin şi Orşova.
 
„Cei în cauză ar fi indus în eroare victimele, anunţându-le de presupuse accidente de circulaţie în care ar fi fost implicaţi membri ai familiilor, cerând în schimb sume de bani pentru a nu fi întocmite dosare penale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 27.500 de euro şi 42.000 de lei“, se arată într-un comunicat IPJ Mehedinți.
 
Au fost puse în executare patru mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cum acţionează suspecţii?

Suspecţii apelează la întâmplare un post telefonic fix sau mobil şi îşi declină calităţi false, precum cea de doctor, avocat, poliţist sau procuror. Ei utilizează un limbaj evoluat, spunându-i potenţialei victime că o rudă apropiată este victima unui accident de circulaţie sau este reţinută de organele de poliţie, solicitându-i acesteia bani pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentului de circulaţie ori pentru intervenţia medicală chirurgicală, în scopul salvării presupusei victime.
 
Victimele sunt, în general, alese din rândul persoanelor vârstnice, între 60 şi 80 de ani, care locuiesc singure şi sunt mai vulnerabile. În cele mai multe cazuri, acestea nu mai reţin detaliile discuţiilor, devin extrem de uşor influenţabile, astfel încât acceptă cu foarte mare uşurinţă să transfere sume importante pe numele unor persoane comunicate de suspecţi.
 
După ce le-au convins, aceştia le aduc la cunoştinţă condiţiile care trebuie îndeplinite în cel mai scurt timp pentru a putea intra în posesia banilor, care au ca scop salvarea presupusei victime. Sumele solicitate variază între 3.000 şi 20.000 de lei şi, de cele mai multe ori, reprezintă economiile de o viaţă ale persoanelor păgubite.

Ce trebuie să faceţi

În momentul în care sunteţi pus într-o astfel de situaţie, solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau de parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare.
 
Niciodată să nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire cel care v-a contactat sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul.
 

Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a primi sprijin de specialitate! În niciun caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat înainte de a discuta cu un poliţist!
 
În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fost politist

02 Sep, 2016 08:57

Ma uit incontinuu in presa la toate descinderile si retinerile persoanelor pe care le faceti in urma metodei "accidentul"explicand mereu acelasi lucru ca sunt apelate nr de tel la intamplare. Pe dumneavoastra domnilor anchetatori v-a sunat cineva vreodata persoane implicate in metoda accidentul. U ai cum sa apelezi un nr de tel la intamplare,cineva iti furnizeaza informatii cu privire la interlocutor. Nu am vazut pana acum nicio persoana cercetata in acest sens. Infractorii au persoane care fara doar si poate le pun la dispozitie numerele de tel si presupun ca infractorii stiu intotdeauna persoana pe care o interpeleaza si vulnerabilitatile acesteia.

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1013

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 779

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1004

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 710

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 806

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 963

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 727

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3938

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2347

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1137

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1645

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1945

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1960

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1809

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1393