Detalii incredibile din dosarul care a „cutremurat” judeţul Cum a fost plimbată Curtea de Conturi a României între CJC şi RAJDP Constanţa (document)

„Având în vedere imposibilitatea desfăşurării controlului, Camera de Conturi Constanţa a propus Curţii de Conturi a României suspendarea acţiunii de control la RAJDP Constanţa, începând cu data de 28 noiembrie 2011 şi până la prezentarea documentelor solicitate”
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti continuă cercetările specifice în dosarul în care este cercetat penal atât Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), cât şi Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. Potrivit aspectelor reţinute chiar de către judecătorul care a decis arestarea sa pentru 30 de zile, ancheta faţă de Adrian George Gâmbuţeanu ar fi pornit la data de 1 noiembrie 2012, când Curtea de Conturi a formulat o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de şeful RAJDP Constanţa. Acesta era acuzat că, în calitate de director general al regiei, ar fi refuzat în mod repetat punerea la dispoziţia auditorilor publici externi ai Camerei de Conturi Constanţa a documentelor şi informaţiilor solicitate potrivit legii, obstrucţionând astfel efectuarea controlului. În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă, în detaliu, demersurile efectuate de auditorii Curţii de Conturi Constanţa în 2011, 2012 şi 2013 pentru realizarea controlului, precum şi comunicările Curţii cu CJC şi RAJDP.
 
Care au fost primele file anexate dosarului care a „cutremurat” judeţul Constanţa? Răspunsul la această întrebare îl aflăm chiar din însemnările judecătorului Radu Alexandru Nestor, fost magistrat al Judecătoriei Constanţa, în prezent judecător al Tribunalului Bucureşti, cel care a decis punerea în libertate a lui Nicuşor Constantinescu, dar şi arestarea preventivă a lui Adrian Gâmbuţeanu. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca şi Gâmbuţeanu să fie cercetat în stare de libertate. Revenind la istoria dosarului, potrivit datelor oficiale, totul a început la data de 01.11.2012, când Curtea de Conturi a formulat o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de Adrian George Gâmbuţeanu, care, în calitate de director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, ar fi refuzat în mod repetat punerea la dispoziţia auditorilor publici externi ai Camerei de Conturi Constanţa a documentelor şi informaţiilor solicitate potrivit legii, obstrucţionând astfel efectuarea controlului. Magistratul Nestor a constatat că „această situaţie de imposibilitate de efectuare a controlului de către Curtea de Conturi la RAJDP Constanţa s-a perpetuat şi în cursul anilor 2011, 2012 şi 2013”.„Conform programului de activitate pe anul 2011, în perioada 14 noiembrie - 16 decembrie 2011, ar fi trebuit să se desfăşoare la RAJDP Constanţa, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, acţiunea «Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al U.A.T., de către R.A. de interes local». RAJDP Constanţa a fost notificată prin adresa nr. 1928/31.10.2011, cu privire la controlul pe care urma să-l efectueze Camera de Conturi a judeţului Constanţa, solicitându-se pregătirea şi furnizarea de către entitate, la data prezentării echipei de control, a actelor, documentelor şi informaţiilor necesare desfăşurării controlului.Prin adresa nr. 10873/14.11.2011 semnată de directorul general Gâmbuţeanu Adrian George, RAJDP Constanţa a solicitat decalarea perioadei de control, motivat de faptul că, «În opinia Consiliului Judeţean Constanţa, bunurile transmise în administrarea Regiei sunt bunuri ce aparţin domeniului public al judeţului Constanţa, iar acţiunea de control excede tematicii stabilite prin Hotărârea Plenului nr. 151/15.12.2010 de către Curtea de Conturi a României». La această adresă, RAJDP Constanţa a ataşat, în copie, adresa nr. 21966/11.11.2011, semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, în care este cuprinsă opinia citată.Prin notificarea nr. 2044/15.11.2011, Camera de Conturi Constanţa a comunicat RAJDP Constanţa începerea acţiunii de control cu tema «Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al U.A.T. J. Constanţa de către R. A. de interes local», în perioada 16 noiembrie - 16 decembrie 2011”, conform Tribunalului Bucureşti.
 
Acceptarea controlului, condiţionată
 
Potrivit aceleiaşi surse, „în data de 15.11.2011, prin adresa nr. 10989/15.11.2011, RAJDP Constanţa a solicitat Camerei de Conturi a judeţului Constanţa transmiterea Programului de activitate pentru anul 2011, pentru «clarificarea acestei situaţii atât pentru noi, cât şi pentru C.J. Constanţa»”. „A fost anexată adresa Consiliului Judeţean Constanţa nr. 22217/15.11.2011, semnată de preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu, prin care se indică solicitarea Programului de activitate pentru anul 2011 al Curţii de Conturi.Prin adresa nr. 2050/16.11.2011, Camera de Conturi Constanţa a transmis clarificări Regiei, astfel: «În programul de activitate al Camerei de Conturi Constanţa pe anul 2011 este prevăzută, la această data, acţiunea Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare al patrimoniului public şi privat al U.A.T. de către R.A. de interes local, la RAJDP Constanţa»”, conform celor reţinute de judecător. Tot potrivit consemnărilor acestuia, „în consecinţă, echipa de auditori publici externi s-a prezentat la RAJDP Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control”, se mai arată în motivarea judecătorului Nestor. „Cu această ocazie, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al RAJDP Constanţa, şi Constantin Jipa, director executiv economic, au arătat că acceptarea controlului este condiţionată de prezentarea de către Camera de Conturi a judeţului Constanţa a Programului de activitate pentru anul 2011, astfel că acţiunea de control nu a putut fi demarată. Prin adresa nr. 11021/16.11.2011, s-a solicitat încă o dată RAJDP Constanţa punerea la dispoziţie a situaţiilor financiare întocmite la data de 31.12.2010.Prin adresa nr. 11033/16.11.2011, semnată de directorul general Gâmbuţeanu Adrian George, RAJDP Constanţa a comunicat: «având în vedere adresele mai sus inserate, prin care se insistă începerea controlului, fără a se pune la dispoziţie, aşa cum s-a solicitat, Programul de activitate pentru anul 2011, vă transmitem alăturat adresa Consiliului Judeţean Constanţa nr. 203281/16.11.2011, înregistrată la noi sub nr. 11029/16 nov. 2011, prin care se argumentează necesitatea şi oportunitatea prezentării Programului solicitat, înainte de începerea controlului». A fost ataşată adresa Consiliului Judeţean Constanţa, semnată de preşedintele Nicuşor Daniel Constantinescu, la care se face referire. Prin adresa nr. 2062/17.11.2011, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a comunicat RAJDP Constanţa faptul că programul anual de activitate este un document intern al instituţiei, nefiind prevăzută obligaţia prezentării acestuia la începerea controlului, că misiunea a fost notificată legal, precum şi faptul că, potrivit art. 5 din Legea 94/1992, auditorii publici externi au acces neîngrădit la toate actele, documentele şi informaţiile necesare exercitării atribuţiilor, iar conducerea unităţii are obligaţia de a le pune la dispoziţia acestora”, potrivit datelor oficiale consemnate de Radu Alexandru Nestor.

Răspunsuri
 
„Având în vedere aceste clarificări, la data de 17.11.2011, echipa de auditori publici externi s-a deplasat pentru control la sediul RAJDP Constanţa, unde li s-a refuzat însă accesul la documente, controlul neputând avea loc. Echipa de auditori a depus, cu această ocazie, la RAJDP Constanţa, adresa nr. 11090/17.11.2011, prin care se solicită o serie de documente financiare.Urmare adreselor Camerei de Conturi a judeţului Constanţa, RAJDP Constanţa formulează prin adresele nr. 11121/17.11.2011 şi nr. 11122/17.11.2011, semnate de directorul general Adrian George Gâmbuţeanu, următorul răspuns: neprezentarea programului de activităţi pentru anul 2011 «reprezintă un mod abuziv de a înţelege şi aplica legislaţia în vigoare», iar «refuzul ostentativ de a prezenta programul de activitate denotă o atitudine ce lasă loc de interpretări cu privire la legalitatea controlului», arătând că «punerea la dispoziţie a programului de activităţi pentru anul 2011 reprezintă soluţia deblocării problemei». A fost ataşată adresa nr. 22409/17.11.2011 a Consiliului Judeţean Constanţa, semnată de Nicuşor Daniel Constantinescu, prin care se solicită depunerea programului de activitate, ca soluţie pentru deblocarea situaţiei existente. În această adresă se arată, totodată, că «înscrisurile solicitate prin adresa nr. 11090/17.11.2011 au fost aprobate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa, acte administrative legale şi necontestate de nimeni, fapt pentru care oportunitatea solicitării acestora apare ca abuzivă». În vederea deblocării situaţiei, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a transmis, prin adresa nr. 2084/21.11.2011 şi 2102/21.11.2011, atât Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi RAJDP Constanţa, confirmarea scrisă a Departamentului VI - Departamentul de Coordonare a Modificării Bugetelor Unităţilor Administrativ - Teritoriale, din care rezultă că «Acţiunea de control a situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare al patrimoniului public şi privat al U.A.T. de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, din subordinea UATJ Constanţa, figurează în programul de activitate pe anul 2011 al Camerei de Conturi Constanţa, la codul 8.000»”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.
 
Adresă semnată de şeful CJC
 

„Faţă de noile clarificări, la data de 21.11.2011, echipa de auditori publici externi s-a prezentat, din nou, la sediul RAJDP, unde au constatat aceeaşi situaţie, nefiindu-le permis controlul. Au formulat o nouă solicitare de documente, în scris, prin adresa nr. 11209/21.11.2011. Având în vedere adresa nr. 22616/21.11.2011 a Consiliului Judeţean Constanţa, semnată de Nicuşor Daniel Constantinescu, prin care se insistă pentru transmiterea programului de activitate pentru anul 2011, RAJDP Constanţa formulează adresa de răspuns nr. 11317/21.11.2011 semnată de directorul general Gâmbuţeanu Adrian George, prin care face cunoscut Camerei de Conturi că numai transmiterea programului de activităţi pentru anul 2011 ar avea ca rezultat deblocarea situaţiei existente. Având în vedere imposibilitatea desfăşurării controlului, Camera de Conturi Constanţa a propus Curţii de Conturi a României suspendarea acţiunii de control la RAJDP Constanţa, începând cu data de 28 noiembrie 2011 şi până la prezentarea documentelor solicitate. Întrucât aceste documente nu au fost prezentate, controlul a fost reprogramat pentru anul 2012”, conform sursei mai sus citate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 189

Ședință CJ Constanța 28 de milioane de euro, alocați pentru modernizarea drumului dintre Techirghiol și Arsa (DOCUMENT)

26 Mar 2024 537

Cumpărări directe O firmă din județul Harghita va furniza toalete ecologice Consiliului Județean Constanța (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 472

Consilierii din Constanța vor vota pentru actualizarea indicatorilor tehnico – economici aferenți reabilitării și modernizării a două drumuri județene (DOCUMENT)

26 Mar 2024 471

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 392

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 873

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 611

Ședință CJC Se votează prelungirea mandatelor administratorilor provizorii și bugetul de la Drumuri Județene SA (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 927

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 475

Indicatorii tehnico-economici, aprobați de CJ Constanța Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, CIA Delfinul din Agigea, va avea 50 de locuri (DOCUMENT)

24 Mar 2024 417

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 384

Ședință CJC Se aprobă costurile proiectului „Construire Corp nou - Urgențe - Traumatologie din cadrul SCJU Constanța" (DOCUMENT)

24 Mar 2024 441

Ziua Evidenței Persoanelor, marcată pe 24 martie Azi se împlinesc 103 ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 553

Două companii împart contractul de curățenie și întreținere a sediilor și spațiilor administrate de Consiliul Județean Constanța pentru următorii 2 ani!(DOCUMENT)

22 Mar 2024 889

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 386