Dialog româno-francez la Ministerul Apărării Naționale ​

 
  • Discuțiile au abordat elemente de noutate de pe agenda NATO și UE.

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a primit vineri, 24 iulie, la sediul MApN, vizita directorului pentru dezvoltare internațională al Direcției Generale pentru Armamente din Ministerul francez al Apărării, generalul Thierry Carlier.

În cadrul întrevederii, secretarul de stat a apreciat importanța Parteneriatului Strategic și a cooperării bilaterale dintre cele două state, precum și consolidarea acestuia pe dimensiunea de apărare. 

Discuțiile au abordat elemente de noutate de pe agenda NATO și UE, inclusiv modalitățile concrete de cooperare româno-franceză pe diferite paliere. Demnitarul român a apreciat sprijinul Franței pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre.

Un alt subiect abordat a vizat colaborarea dintre cele două state în cadrul inițiativelor Uniunii Europene în domeniul apărării.

Secretarul de stat român a subliniat importanța participării entităților din industria de apărare din cele două state în proiecte comune finanțate din Fondul European de Apărare, inclusiv din cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO). 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Conturi, în control la Ministerul Apărării Naționale! Ce s-a descoperit

02 Mar 2021 1752

Şantierul Naval Mangalia, la judecată cu UM 02550 Bucureşti - Departamentul pentru Armamente

05 Nov 2020 3186

Un colonel din Ministerul Apărării Naţionale trimis în judecată de DNA, achitat. Ce s-a decis ieri la Constanţa

05 Dec 2019 2730

Cum vrea să modifice Ministerul Apărării Naţionale Baza 57 Aeriană din Cazarma 888 Mihail Kogălniceanu (document)

21 Sep 2019 5411

Mai multe imobile MApN din Constanţa vor fi casate

26 Sep 2014 1845

MApN a transmis un punct de vedere oficial cu privire la situaţia lui Robert Turcescu

22 Sep 2014 2047

Guvernul a aprobat casarea unor construcţii MApN din mai multe judeţe, inclusiv din Constanţa

17 Jul 2014 2433