UPDATE. DIICOT 14 persoane, reținute în urma unor percheziții ce au avut loc în mai multe județe, printre care și Constanța

Percheziții. Foto: DIICOTÎn urma celor 19 de percheziții domiciliare efectuate la data de 19.10.2022, la domiciliul unor persoane fizice, la sediile mai multor societăţi comerciale  şi punctele de lucru ale acestor  entităţi comerciale, au fost descoperite și ridicate înscrisuri ce vizează activitatea comercială a peste 110 entități juridice, aproximativ 44.000 de bucăți din diferite produse industriale, 10 ștampile falsificate, 30 de laptop-uri, 35 de terminale mobile, 35 de unități de stocare a informațiilor, 2 smart watch-uri, 4.500 de lire sterline, 3.000 de euro, 1.000 de dolari și 10.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, totodată, a fost dispusă sigilarea a patru hale de depozitare a produselor industriale și a unei hale de producție.  

De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial  Neamț au dispus măsura reținerii față de 14 inculpați, cercetați sub aspectul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, falsificarea instrumentelor de autentificare străine, dare și luare de mită, șantaj, proxenetism și concurență neloială.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a  Criminalităţii Organizate Bacău - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, D.C.C.O., B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. București, B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Galați, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Suceava, I.P.J. Brașov, I.P.J. Bacău, I.P.J. Buzău, I.P.J. Bistrița-Năsăud, I.P.J. Mureș, I.P.J. Neamț, I.P.J. Tulcea și al jandarmilor I.J.J. Neamț şi G.J.M. Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Reamintim că, la data de 19 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a  Criminalităţii Organizate Bacău - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu  procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

UPDATE

Potrivit dosarului 3926/103/2022, pe lista inculpaților se află:

CUCU RADU    Inculpat
MEREUŢĂ CARMEN    Inculpat
CUCU IOSIV RICHARD    Inculpat
APOSTOAIE ELENA TUDORIŢA    Inculpat

VĂDUVA IONUŢ MARIUS    Inculpat
AMARIEI VASILE    Inculpat
IACOB CARMEN VASILICA    Inculpat

NĂSTASĂ FLORIN    Inculpat
NISTOR LIVIUŢA ROXANA    Inculpat
TUDOSĂ VALENTIN    Inculpat
ANTON ROXANA CĂTĂLINA    Inculpat
GABUR GABRIELA    Inculpat
NICODIM CRISTINA    Inculpat
SORLESCU ROXANA    Inculpat  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Mandate de aducere în Municipiul București și județul Ilfov

28 Mar 2024 254

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 827

IPJ Olt Percheziții

27 Mar 2024 247

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 536

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 791

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 547

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 454

Poliția Română - BCCO Iași - Operațiunea cristalul roșu

22 Mar 2024 436

Poliția Română - BCCO Argeș trafic de droguri de risc

22 Mar 2024 318

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 584

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 292

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783

IPJ GalațiPercheziții

19 Mar 2024 305

A intervenit și IPJ Constanța Bărbați reținuți pentru braconaj (Galerie FOTO)

16 Mar 2024 548