DIICOT Cetățean francez, stabilit în România, ridicat de oamenii legii. Avea în casă o plantație de cannabis



La data de 04.06.2020, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Făgăraş, județul Brașov, într-o cauză vizând săvârşirea de către un suspect, cetăţean francez, a infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada februarie – iunie 2020, suspectul, în vârstă de 34 de ani, a cultivat plante de cannabis, în vederea comercializării.

La data de 04.02.2020, suspectul  a comandat de pe un  site de profil, trei colete cu materiale necesare susţinerii plantaţiilor indoor de cannabis, toate în greutate totală de 35 kg, achitând pentru acestea suma de 2500 lei.

De asemenea,la data de 12.05.2020 suspectul  a comandat un colet cu materiale necesare susţinerii plantaţiilor indoor de cannabis, achitând pentru acesta suma de 1257 lei.

În urma percheziției domiciliare au fost ridicate aproximativ 700 de grame de cannabis, o instalație folosită la întreținerea culturii, două telefoane mobile, precum și un grinder și un cântar electronic.

Suspectul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Braşov, în vederea audierii.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.