DIICOT Constanţa va cere azi arestarea preventivă a 11 persoane

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa vor solicita, azi, Curţii de Apel Constanţa arestarea preventivă a 11 din cele 18 persoane cercetate în dosarul zecilor de percheziţii efectuate zilele trecute pentru destructurarea unui presupus grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
 
În cauză, săptămâna trecută, procurorii DIICOT şi ofiţeri de Poliţie Judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa au efectuat 56 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Argeş şi în municipiul Bucureşti. Procurorii spun că, din 2012, suspecţii au determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Franţei a peste 32 de persoane de sex feminin, încasând sumele de bani obţinute din aceste activităţi. Cercetările oamenilor legii au scos la iveală faptul că membrii grupului infracţional racolau clienţii prin postarea de anunţuri însoţite de fotografii ale tinerelor pe site-uri de profil, accesibile în Franţa.
 
Oamenii legii mai spun că fetele care practicau prostituţia pe teritoriul francez au expediat regulat membrilor grupului infracţional sume importante de bani obţinute din aceste activităţi, prin servicii de transfer rapid, suma totală ridicându-se la peste 4.000.000 de euro.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că, în urma percheziţiilor efectuate în cauză, mascaţii au găsit şi ridicat echipamente electronice şi medii de stocare a datelor, produse pirotehnice, droguri de risc şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive, sumele de 11.230 de euro, 33.900 de lei, precum şi 12 autoturisme. Săptămâna trecută, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a şapte persoane, restul fiind puse sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 595

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 588

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1702

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 556

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1457

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1525

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 657

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 986

Suspecți de trafic de droguri reținuți la Constanța! Unul dintre aceștia a început activitatea infracțională în prima zi după ce a fost eliberat din închisoare (GALERIE FOTO)

23 Jan 2024 776

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de trafic de droguri! Mai mulți suspecți, reținuți (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 1338

Presupus dealer de droguri, prins de DIICOT Constanța! Acuzat că vindea și „cristal“ (FOTO)

12 Oct 2023 3511

Prostituție în cluburi de noapte Percheziții în Constanța și București la persoane bănuite de proxenetism! Ce a scos la iveală ancheta procurorilor DIICOT

09 Oct 2023 1289

Percheziții masive într-un dosar de proxenetism! Poliția și DIICOT acționează în București și Constanța (VIDEO)

08 Oct 2023 1250

Zeci de percheziții în Constanța pentru trafic de minori și proxenetism

03 Oct 2023 1249

Percheziții DIICOT Arestare la Tribunalul Constanța!

21 Sep 2023 1389