Doi algerieni, ascunşi într-un autocamion, depistaţi de polițiștii de frontieră



 
  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, doi cetăţeni algerieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, ascunși în semiremorca unui autocamion.





 
În data de 12.01.2022, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean din Republica Moldova, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu pluguri, din Turcia pentru Moldova.






Cu ocazia controlului efectuat de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi doi cetățeni străini, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.










 În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că sunt cetăţeni din Algeria, in vârstă de 23, respectiv 20 de ani.






Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost preluate, în baza  Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.







Sursa foto: Poliția de Frontieră
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția de Frontieră Română Algerieni și sirieni încercau să treacă ilegal granița spre Serbia, prinși de autoritățile din județul Timiș

25 Sep 2023 666

Trei algerieni, opriți la frontiera de nord a țării. Ce au declarat și unde intenționau să ajungă

16 Jun 2020 1372

Solicitanți de azil în țara noastră Trei algerieni depistați la frontiera cu Ungaria

09 Apr 2020 1322

Patru algerieni și un afgan în vârstă de 16 ani, depistați la frontiera de nord a țării

11 Feb 2020 1350

Misiune de salvare în apele Mării Egee, pentru 21 de copii și 31 de adulți

10 Feb 2017 1548

Patru algerieni şi un marocan, depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România

16 Aug 2016 1969

Cetăţeni clandestini, depistaţi în Portul Constanţa

15 Sep 2015 1492

Trei cetăţeni algerieni clandestini, descoperiţi la bordul unei nave în Portul Constanţa

14 Sep 2015 1182

UPDATE. Teroriştii, încercuiţi lângă Paris Unul dintre suspecţii atacului armat de la Charlie Hebdo s-a predat

08 Jan 2015 2548

Călăul ostaticului francez decapitat de jihadiştii algerieni ar fi fost identificat

12 Oct 2014 1449