Doi copii au ajuns la spital după ce s-au jucat într-un leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi. Ce spun medicii

foto: Unsplash Doi copii de 6, respectiv 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat în leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi aflat în parcul "Regele Mihai I" din municipiul Bistriţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), Camelia Strungari.

Ambele accidentări s-au produs în cursul zilei de luni., scrie Agerpres.ro. 


"La UPU Pediatrie au ajuns ieri după-amiază (17 aprilie), doi minori afirmativ accidentaţi la leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Parcul Municipal Bistriţa.

Este vorba despre o fetiţă de 6 ani, diagnosticată cu traumatism prin strivire al gleznei drepte şi fractură la ambele oase ale gambei drepte, şi despre un băiat de 8 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire al gleznei stângi şi fractură la tibia stângă.

După analize, consultaţii de specialitate şi imobilizare în aparat gipsat a zonelor afectate de fracturi, ambii copii au fost externaţi cu recomandări şi tratament medical", a transmis reprezentanta SCJU Bistriţa.

Camelia Strungari a precizat că în această primăvară s-au înregistrat şi alte cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv, aceştia suferind diferite contuzii la picioare, însă cazurile din a doua zi de Paşte au fost cele mai grave.

Leagănul pentru persoane cu dizabilităţi a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă.

Viceprimarul municipiului Bistriţa, Sorin Hangan, a precizat, pentru AGERPRES, că leagănul pentru persoanele care se deplasează în scaun cu rotile este marcat ca având destinaţie specială, dar că va purta discuţii cu Poliţia Locală şi Direcţia de Servicii Publice pentru a găsi metode suplimentare de avertizare, astfel încât astfel de accidentări să nu se mai producă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Accident rutier între Peștera și Pietreni. Cinci persoane au ajuns la spital, dintre care 3 copii

29 Sep 2023 261

Editorial A început școala. Între bullying și „lasă-i, că sunt copii!“

29 Sep 2023 298

Cinci persoane accidentate pe trotuar de o șoferiță. Printre victime sunt și copii

28 Sep 2023 719

Degajări de fum la Spitalul Clinic pentru copii „Louis Țurcanu" Timișoara. Mai mulți copii au fost evacuați (FOTO)

28 Sep 2023 390

Constanța Întâlnire regională pentru dezvoltarea forței de muncă în serviciile sociale din Regiunea Sud-Est, în parteneriat cu Asociația Comunelor din România (GALERIE FOTO)

27 Sep 2023 459

Autoritatea Vamală Română Aproape 2.000 de perechi de încălțăminte contrafăcută, depistate de autoritățile din Craiova

25 Sep 2023 431

Este oficial. Gravidele şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casierii, ghişee, loc de parcare și case de marcat!

24 Sep 2023 668

Mai multe persoane, printre care și trei copii, implicate într-un grav accident în județul Cluj (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 512

Știri Constanța Septembrie magic pe plaja din Năvodari. Oamenii se bucură de temperaturi plăcute și apă caldă (FOTO+VIDEO)

23 Sep 2023 1320

"Un domn deranjat de copii în parc, că fac gălăgie" Scandal într-un complex rezidențial. Cetățean turc, reținut

23 Sep 2023 999

Grădinița cu program prelungit Lumea copiilor Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

22 Sep 2023 619

Programul Teatrului „Căluţul de Mare” în perioada următoare

22 Sep 2023 407

Senatorul PNL, Septimiu Bourceanu clarificări în legătură cu Departamentul „Sănătatea mamei şi copilului” Constanța

22 Sep 2023 548

Accident rutier în zona Casei de Cultură din Constanța! Implicat un autobuz. Doi copii au fost răniți (FOTO+VIDEO)

21 Sep 2023 1686

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege! Vizate femeile însărcinate

20 Sep 2023 541