UPDATE Doi copii dintr-un centru de plasament, cerșetori în piață, au fost violați. Agresorul a fost arestat


Doi minori, rezidenți într-un centru de plasament din Galați, au fost agresați sexual de un individ pe care poliția l-a reținut de puțin timp. Copiii, în vârstă de 11 și, respectiv, 13 ani, ar fi instituționalizați în centrul "Dumbrava minunată" și obișnuiesc să cerșească în zona piețelor din Micro 19 și Micro 20, scrie viata-libera.ro.
 
Copiii l-au cunoscut pe bărbatul în vârstă de 32 de ani în piața în care cerșeau. Acesta i-a invitat în garsoniera sa situată în cartierul Dunărea, unde i-ar fi agresat sexual.
 
Polițiștii l-au reținut și îl cercetează pe bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați urmând să ceară arestarea preventivă a acestuia.
 
Cercetările continuă în acest caz.

UPDATE 

Agresorul celor doi minori a fost arestat preventiv marți seară, potrivit IPJ Galați. Acesta le-ar fi oferit copiilor băuturi alcoolice, după care ar fi întreținut raporturi sexuale cu ei. 

„La data de 15 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată de instructorul de serviciu al unei case de tip familial, din municipiul Galați, cu privire la faptul că doi minori instituționalizați, de 11 și 13 ani, ar fi închiși în apartamentul unui bloc, de pe Bulevardul Dunărea, din municipiul Galați, fără posibilitatea de a ieși.

Polițiștii s-au deplasat imediat la adresa indicată, împreună cu un echipaj de pompieri, cei doi minori fiind extrași printr-o fereastră a apartamentului, cu ajutorul pompierilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi minori ar fi plecat voluntar, în urmă cu o zi, din casa de tip familial unde erau instituționalizați, și ar fi rămas peste noapte în apartamentul respectiv, împreună cu un bărbat, de 32 de ani, pe care îl cunoșteau. Dimineață, acesta ar fi plecat și ar fi încuiat ușa, iar cei doi minori, rămași în locuință au sunat instructorul casei de tip familial, povestindu-i situația în care se aflau.



În continuare, s-a stabilit că, în cursul nopții de 14/15 noiembrie, bărbatul în cauză le-ar fi oferit minorilor alcool, după care ar fi întreținut cu aceștia raporturi sexuale.

Bărbatul a fost depistat de polițiști și reținut pentru 24 de ore și este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol.

În cursul acestei zile, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă”, declară reprezentanții IPJ Galați. 


Instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile”

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 602

Caz șocant în județul Constanța! Fetiță violată timp de patru ani de tatăl vitreg! Suspectul, reținut

12 Apr 2024 652

Poliția RomânăDCCO - viol asupra unui minor și pornografie infantilă.

05 Apr 2024 274

Un fugar român condamnat pentru violarea unei fete de 13 ani a fost prins în Italia

31 Mar 2024 567

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 621

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 596

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 1497

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 868

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 664

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 626

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 599

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 534

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 901

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 646

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 936