Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânat pentru a 78-a oară (rechizitoriu)



Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti, a acordat, ieri, cel de-al 78-lea termen în deja celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 27 octombrie, pentru ca expertul să comunice stadiul efectuării expertizei imobiliare.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul“.
 
„Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane de euro, dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro - prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi.
Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice.
Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de doi până la trei ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale, ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire.
 
Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de zece ori mai mici decât preţurile reale“, conform rechizitoriului. 
 
Amintim că printre cei aproape 40 de inculpaţi ai cauzei se numără atât Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
 

Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 630

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 622

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 715

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 740

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 518

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 535

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 890

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 479

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1254

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 885

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1108

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 2956

Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel păstrează mențiunile despre retrocedările din Constanța pentru un teren de 5.000 de metri pătrați, din Mamaia (MINUTA)

13 Feb 2024 783

Complet de divergență pentru pretențiile lui Chițac, de la Mazăre! La mijloc sunt 4,38 de milioane de dolari. Un judecător a vrut să se abțină

01 Feb 2024 846

Administrația Chițac cere 4,38 de milioane de dolari, prejudiciu în Dosarul Retrocedărilor! Începe rejudecarea

28 Jan 2024 730