Două recursuri şi o anulare de contractFostul colonel Aldea şi fosta şefă a PP-DD Constanţa rămân în celule

Nicolae Aldea, fost colonel de jandarmerie, şi Mariana Ciuciuleacă, fosta şefă a Partidului Poporului - Dan Diaconescu Filiala Constanţa, rămân în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa.

Decizia a fost luată ieri de Curtea de Apel Constanţa. De altfel, pe rolul Judecătoriei Constanţa a mai fost înregistrat un dosar în care apare numele fostului colonel Aldea, însă el apare ca pârât. Conform Portalului instanţelor de judecată, de partea cealaltă a baricadei se află Negeatin Osman, el intrând în rândul presupuselor victime ale grupării pe care procurorii DIICOT Constanţa spun că o conducea Nicolae Aldea.

Pe data de 10 iulie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 17593/212/2012, având ca obiect „anulare act nulitate absoluta parţială contract". Portalul instanţelor de judecată arată că reclamantul este Negeatin Osman, în timp ce Nicolae Aldea este pârât. După cum arătam mai sus, Negeatin Osman a intrat în rândul presupuselor victime ale lui Aldea care au curaj să-şi caute dreptatea în instanţă. Primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 26 octombrie. Tot pe data de 10 iulie, însă pe rolul Curţii de Apel Constanţa, a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 909/36/2012 şi obiect „revocarea măsurii preventive", cauză în care Mariana Ciuciuleacă, fosta şefă a Partidului Poporului - Dan Diaconescu Filiala Constanţa, a avut calitatea de recurent. Ieri, completul de judecată prezidat de Viorica Lungu şi alcătuit din Dan Iulian Năstase şi Zoiţa Frangu, a respins acţiunea fostului lider al PP-DD. Tot pe data de 10 iulie pe rolul Curţii de Apel a fost înregistrată cauza cu numărul unic 908/36/2012, cu obiect „prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale", unde Mariana Ciuciuleacă şi Nicolae Aldea au contestat prelungirea stării de arest. Ieri, completul de judecată prezidat de judecătorul Zoiţa Frangu şi alcătuit din Marius Cristian Epure şi Viorica Lungu a respins cererile celor doi inculpaţi. Pe cale de consecinţă, atât Nicolae Aldea, cât şi Mariana Ciuciuleacă se vor întoarce în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa. După cum arătam şi în ediţiile trecute, Aldea este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, cămătărie şi şantaj.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Când susțin candidații proiectul managerial

01 Apr 2024 608

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 616

Candidații pentru conducerea Judecătoriei Medgidia și a Judecătoriei Mangalia, confirmați de CSM

17 Mar 2024 613

Iată cine vrea să conducă judecătoriile din Mangalia și Medgidia! (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 1085

RAJA Constanța Se oprește apa în stațiunea Cap Aurora, municipiul Mangalia

04 Mar 2024 412

„Undă verde“ de la CSM pentru judecătorul Florentin Mircea Panait, la conducerea Judecătoriei Medgidia

20 Dec 2023 794

Florentin Mircea Panait, propus vice, în continuare, al Judecătoriei Medgidia

18 Dec 2023 795

Noua „gardă“ a magistraților Cine va conduce justiția din Constanța pentru următorii ani

26 Nov 2023 2239

Ce a decis CSM pentru magistrații Corll Cătălina Geană, Laura Sărac Aldea și Carmen Claudia Berevoescu, de la Judecătoriile Constanța, Medgidia și Mangalia

17 Nov 2023 1032

Conducerea Judecătoriilor Constanța, Medgidia și Mangalia, în atenția CSM

14 Nov 2023 1247

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 septembrie 2023

18 Sep 2023 891

Firme Constanța Schimbări în cadrul societății Kryten 8 SRL

01 Sep 2023 764

Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Municipal Constănțenii vor plăti taxe și impozite mai mari în 2024 (DOCUMENT)

31 Aug 2023 4883

Afaceri Constanța O societate nouă din domeniul activităților de tip holding, în municipiu

03 Aug 2023 971

In memoriam Dumitru Lupu Compozitorul imnului Dobrogei a murit chiar de ziua soției sale, Ileana Șipoteanu

21 Jul 2023 1474