După o pauză de patru luni Radu Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, în faţa Tribunalului Constanţa (rechizitoriu)

Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, va redeschide azi dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Zilele trecute, Consiliul Local Constanţa a anunţat că se constituie parte civilă în prezenta cauză, unde procurorii au calculat un prejudiciu de aproape patru milioane de euro.
 
Radu Mazăre şi Hortolomei-Moscu au fost trimişi în judecată de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, la începutul lunii aprilie 2015. Conform rechizitoriului, fostul primar al municipiului Constanţa este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu. Asta în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.
 
Dosarul a primit până în prezent 17 termene. Ultima şedinţă de judecată a avut loc pe data de 7 iunie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 de euro/mp, a unui teren în suprafață de 15.465,91 mp, situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 
„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 mp și 502,81 mp aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 de euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“, conform rechizitoriului.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut.
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Citeşte şi 

Aproape 120 de termene în patru dosare
Ce au făcut judecătorii în dosarele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei (rechizitorii)


DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)

 
Informaţii exclusive din documentele DNA
Procurorii dezvăluie circuitul banilor dintre Elan Schwartzenberg şi Mazăre (referat arestare)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ionica

06 Sep, 2016 07:52

Apoi mai urmeaza o pauza de cca. 5 ani pentru o noua expertiza care va dovedi ca nu-i la fel cu toate celelalte si asa mai departe, pana scapa adevaratii castigatori din acest jaf (nu,nu-i vorba de Mazare ,Strutinschi ,Constantinescu , ci de "altii " mult, mult mai importanti )! Nu se chinuiau magistratii atata timp sa apere echipa Mazare ...nicidecum .Asa de importanti sunt cei ce trebuiesc acoperiti incat se trage de timp fara pic de jena ,pe fata .Este clar ,acestia au furat "boul" si se cauta cu disperare sa se gaseasca "oul".

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1191

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 520

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1141

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3856

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 675

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 638

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 605

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 836

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 836

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 624

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 842

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1422

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1115

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 966

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1485