Educatoare, vânzătoare, fotomodele şi primarul Mazăre Lista constănţenilor cu probleme penale pe motiv de referendum

Referendum_Mazare_fete.jpg„Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de către Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal împotriva numitului Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa"

La aproape două luni după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Teritorială Constanţa au audiat, timp de două zile, 50 de persoane, în celebrul dosar denumit generic „Fraude la referendum", ieri, oficialii Parchetului General al României au dispus începerea urmăririi penale faţă de cinci femei, foste membre ale biroului electoral din Secţia de votare nr. 360 din Ovidiu. Cele luate în colimator sunt Veronica Popescu, Manuela Raluca Libu Cojocaru, Maria Petre, Elena Popa şi Mariana Puşcaşu şi sunt acuzate de procurori de introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.

De altfel, Constanţa nu se află pentru prima dată în atenţia procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 9 august, oficialii Parchetului General al României informau că, în perioada 29 iulie - 9 august, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost înregistrate 16 cauze penale având ca obiect posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul. Unul dintre aceste dosare a avut ca obiect o plângere formulată de Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal împotriva numitului Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa

Ieri, biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat derularea unor cercetări faţă de membrii mai multor birouri electorale constituite pe raza judeţului Constanţa.

„În acest context, la data de 20.11.2012, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de: Veronica Popescu (n.r. educatoare), Manuela Raluca Libu Cojocarun (n.r. vânzătoare la o alimentară), Maria Petre, Elena Popa şi Mariana Puşcaşu, membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 360 din Ovidiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale prevăzută de art. 55 din Legea 3/2000", potrivit datelor oficiale. Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că învinuitele, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29 iunie, au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral.

Punerea în mişcare a acestor activităţi are loc la circa două luni după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au audiat 50 de persoane în cadrul aceluiaşi dosar. Cei audiaţi de DNA ar fi votat la referendum în secţia de votare din staţiunea turistică Lepşa, ce aparţine de Primăria Tulnici, judeţul Vrancea.

În chiloţi la vot

După cum arătam şi mai sus, Constanţa nu se află pentru prima dată în atenţia procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 9 august s-a anunţat, de la centru, că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au fost înregistrate, în perioada 29 iulie - 9 august, 16 cauze penale, având ca obiect posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la organele de poliţie. Unul dintre aceste dosare are ca obiect o plângere formulată de către Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal împotriva numitului Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa. Concret, este vorba despre votul în grup al mai multor tinere venite la urme în costume de baie.

Mai departe, la data de 10 septembrie, oficialii Parchetului General al României au informat că, referitor la cauzele penale privind desfăşurarea alegerilor locale, parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare şi referendumului din perioada 2008 - 2009, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au fost înregistrate 86 de cauze, toate primind soluţii de netrimitere în judecată. Printre cei care au ori au avut de suferit, la propriu, ca urmare a activităţilor specifice procurorilor, în dosarul referendumului naţional organizat pentru demiterea Preşedintelui României, se mai află Constantin Manoloiu, director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deputat în Parlamentul României


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 521

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1258

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 681

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1397

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 942

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 800

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 876

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 725

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 889

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1547

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1100

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1527

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1556

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6791

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1852