Se întâmplă în România. Trei elevi de liceu înjunghiaţi de un coleg. Toţi minori. Conflictul este mai vechi (galerie foto)

Trei elevi au fost atacați cu un cuţit, de un coleg, pe strada Traian, din municipiul Vaslui.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că două victime au fost transportate la Urgenţa Spitalului din localitate de echipajul care a juns primul la locul intervenţiei şi un altul cu o ambulanţă a SAJ Vaslui.

Potrivit aceleiaşi surse elevii sunt din mediul rural., respectiv din Văleni, Ferești și Solești.

Atacatorul are 17 ani şi ulterior s-a predat ulterior poliției fiind dus la audieri.

Deocamdată, nu este clar motivul pentru care adolescentul de 17 ani i-a înjunghiat pe ceilalți trei tineri.

Două dintre victime au vârsta de 15 ani, iar cea de-a treia 16 ani și sunt originare din localitățile Văleni, Ferești și Solești, din județul Vaslui.

După ce au fost înjunghiați, adolescenții au luat-o la fugă pe stradă şi s-au prăbușit, plini de sânge, povestesc martorii. Trecătorii au sunat la 112 și au cerut ajutor.
 
Imediat poliţiştii au împânzit zona pentru a-l căuta pe cuțitar, care a fugit.

Victimele și atacatorul sunt de la același liceu iar surse din anchetă spun că ar fi vorba despre o răfuială, care ar fi fost generată de un conflict mai vechi între cei patru tineri.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu la un depozit de furaje din județul Vaslui. Intervin pompierii

17 Dec 2023 794

Incendiu la o școală din județul Vaslui! Pompierii au reușit să salveze unitatea de învățământ (GALERIE FOTO)

03 Dec 2023 807

UPDATE Accident rutier în care a fost implicat un autobuz în județul Vaslui. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1307

Accident în județul Vaslui! Pompierii intervin la fața locului (FOTO)

10 Nov 2023 997

Minoră implicată într-un accident rutier în județul Vaslui

30 Oct 2023 874

Incendiu la o casă din județul Vaslui. Pompierii au intervenit la fața locului (FOTO)

29 Oct 2023 975

Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe castelul de apă de lângă Gara Bârlad!

20 Oct 2023 838

ISU Iași Măsuri de prim ajutor în caz de mușcătură de viperă

27 Sep 2023 474

Incendiu la un autocamion în județul Vaslui. Pompierii au intervenit la fața locului

26 Sep 2023 996

Incendiu la o casă din județul Vaslui! Care este cauza (FOTO)

17 Sep 2023 1144

Incendiu la bucătăria unui apartament din Vaslui. Ce s-a întâmplat

06 Sep 2023 830

Accident rutier în județul Vaslui! Printre victime, și doi copii

05 Sep 2023 1364

ISU Vaslui Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut un ATV peste el (FOTO)

14 Aug 2023 933

ISU Vaslui Incendiu în apropierea unei plantații de viță de vie și pomi fructiferi (FOTO)

09 Aug 2023 930

Bărbat de 64 de ani decedat după ce a fost prins sub un mal de pământ în județul Vaslui

06 Aug 2023 850