Eroul Mădălin Stoica, căzut în Afganistan, a fost desemnat Cetățean de onoare al Județului Buzău. Ce au mai stabilit consilierii județeni (galerie foto)

În cadrul unui eveniment festiv organizat de Ziua Armatei, la Consiliul Județean Buzău, sublocotenentul post mortem Mădălin Stoica, a fost desemnat de către consilierii județeni Cetățen de Onoare al Județului Buzău.

Distincția a fost acordată la finalul ședinței ordinare a Consiliului Județean la care au mai participat Prefectul județului, Carmen Ichim și comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, generalul de brigadă Gheorghiță Vlad.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a oferit fiicei militarului căzut la datorie o bicicletă iar familiei un ajutor financiar de 5000 lei.

De asemenea prin distincția oferită Consiliul Județean își va asuma și amenajarea monumentului funerar al militarului căzut în Afganistan.

 
Reamintim că militarul a decedat pe 15 septembrie 2017 în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan.

La propunerea ministrului apărării naţionale, Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a decorarat post-mortem pe sublocotenentul Mădălin Stoica cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru dăruirea şi curajul manifestate sub culorile drapelului naţional, pentru spiritul de sacrificiu dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan.

Sursa foto: Facebook/Divizia 2 Infanterie Getica

Mai citeste și

Versurile care dau fiori mai marilor României Azi plânge o soție și azi plânge o mamă/Murim în slujba ţării și nu ne luaţi în seamă



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Sunt speranţe la promovare“ FC Farul a început pregătirea în Antalya. Miercuri, e programat primul amical (galerie foto)

04 Feb 2020 5316

„Voi lupta să rămână la mine cât mai mult timp!“ Mădălin Crăciunică a câştigat centura la gala „Supreme Night Fight“ (galerie foto)

04 Apr 2019 2680

Sportivi la Urban Legend Academy Mădălin Crăciunică luptă pentru centură în gala „Supreme Night Fight“, în care evoluează şi Cristi Stoica

27 Mar 2019 2747

Eveniment la Constanţa Gala Urban Legend Super Pro e gata de start. Se anunţă un spectacol deosebit!

13 Dec 2018 2930

In memoriam. Căzut la datorie. Este ultimul militar decedat în teatrele de operaţii. A trecut un an de-atunci

15 Sep 2018 4237

Despre starea de sănătate a militarilor implicați în tragicul eveniment din Afganistan din 15 septembrie. Atunci a murit caporalul Mădălin Stoica

05 Oct 2017 8499

După ”Azi plânge o soție și azi plânge o mamă/Murim în slujba ţării și nu ne luaţi în seamă”, astăzi, ”Testamentul eroului căzut”. Dedicată militarului decedat în Afganistan

19 Sep 2017 15688

Versurile care dau fiori mai marilor României Azi plânge o soție și azi plânge o mamă/Murim în slujba ţării și nu ne luaţi în seamă

18 Sep 2017 83488

Militarul român decedat în Afganistan, decorat de președintele Klaus Iohannis

16 Sep 2017 2551

Un militar român a murit în Afganistan, iar alți doi au fost răniți. Cine sunt aceștia și de cât timp se află în teatrul de operații din Afganistan

15 Sep 2017 2827

Mădălin Crăciunică și Cosmin Mărcuță, victorioși Cristi Stoica a disputat finala piramidei galei WMF Supreme Fights

01 Apr 2017 5734

Legenda Peter Aerts, pe litoral Keru Kento îi are pe Mădălin Crăciunică şi pe Cosmin Mărcuţă în gala Superkombat de la Mamaia (galerie foto)

09 Jul 2016 3841

Confruntare constănţeană Eduard Chelariu şi Mădălin Crăciunică se duelează la Superkombat!

24 Jul 2015 3534

Luptători de top din Constanţa Pe lângă Mădălin Crăciunică şi Costin Mincu, la Superkombat va evolua şi Eduard Chelariu

19 May 2015 5187

Promoţia Superkombat revine cu un super-eveniment Constănţenii Costin Mincu şi Mădălin Crăciunică sunt în elita sporturilor de contact

06 May 2015 2395