Evaziune fiscală estimată la 100 de milioane de euro Omul de afaceri Alexandru Lucian Giuglea va fi judecat în stare de libertate

Curtea de Apel Constanţa a admis recursurile formulate atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cât şi de recurentul-inculpat Alexandru Lucian Giuglea

Omul de afaceri constănţean Alexandru Lucian Giuglea, deferit justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru dare de mită şi abuz de încredere, va fi judecat în stare de libertate. Decizia este definitivă şi a fost luată de magistraţii Completului 1 de Urgenţă Vacanţă, prezidat de Andreea Ianca şi alcătuit din Damian Mitea şi Cristina Elena Marcu, din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Alexandru Lucian Giuglea este cercetat şi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa într-un dosar de evaziune. Potrivit unor surse bine informate, în acest ultim dosar, organele de anchetă au luat în colimator circa 30 de persoane, precum şi aproape 40 de societăţi comerciale. În cauză, conform surselor noastre, specialiştii ar fi ajuns la concluzia că prejudiciul adus statului român se ridică la suma de 100 de milioane de euro.      

Ieri, Curtea de Apel Constanţa a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi recurentul-inculpat Alexandru Lucian Giuglea împotriva încheierii de şedinţă din data de 19 iulie, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6801/118/2013. Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a decis respingerea propunerii de arestare preventivă a omului de afaceri mai sus precizat, căruia i-a interzis să părăsească localitatea de domiciliu fără permisiunea instanţei de judecată. Hotărârea Tribunalului a fost menţinută şi de Curtea de Apel Constanţa, deşi avocaţii recurentului-inculpat Alexandru Lucian Giuglea au solicitat completului de judecată înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără permisiunea magistraţilor. După cum arătam şi mai sus, decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. În faţa judecătorilor, Alexandru Lucian Giuglea a declarat că este nevinovat, avocaţii lui susţinând că bărbatul nu ştia că printre actele maşinii înmânate poliţistului de la Rutieră se află o sumă de bani. De asemenea, apărătorii omului de afaceri şi-au arătat surprinderea cu privire la timpul foarte scurt (circa şase minute şi jumătate) necesar organelor de anchetă pentru a întocmi actele necesare şi pentru a se deplasa la locul indicat de poliţistul Serviciului Rutier. După cum arătam şi mai sus, Alexandru Lucian Giuglea este cercetat şi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa într-un dosar de evaziune, alături de alte 30 de persoane, precum şi de aproape 40 de societăţi comerciale. În cauză, potrivit unor surse bine informate, s-a stabilit că prejudiciul adus statului român se ridică la circa 100 de milioane de euro. Amintim că, la finele săptămânii trecute, Alexandru Lucian Giuglea a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi încercat să mituiască un lucrător al Serviciului Rutier Constanţa pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească sarcinile de serviciu. Conform poliţiştilor, Giuglea a fost surprins de aparatul radar în timp ce circula pe contrasens şi fără a avea cuplată centura de siguranţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 226

Cumpărări directe Constanța Cât plătește Primăria Năvodari pentru cosit zone verzi adiacente căilor publice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 352

CSM Constanța Boxerul Alexandru Buleu a debutat cu dreptul la Campionatul European (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 416

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 470

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 342

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 461

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 456

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 630

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 521

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 541

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 540

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 aprilie 2024

17 Apr 2024 414

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1297

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 480

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 428