Examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, la final Iată cine va aplica legea, la Constanţa, în următorii ani

02_rezultate_palatul_justitiei_04.jpgAlexandra-Simona Răuţ, din cadrul Judecătoriei Constanţa, a trecut de acest examen de capacitate cu cea mai mare medie generală, respectiv 9,74

Institutul Naţional al Magistraturii a anunţat ultimele rezultate ale examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari. Această testare a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. INM arată că probele scrise au constat în lucrări cu subiecte distincte pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie de specificul activităţii candidaţilor.

Conform datelor oficiale, Alexandra-Simona Răuţ, din cadrul Judecătoriei Constanţa, a trecut de acest examen de capacitate cu media generală 9,74, în timp ce Alexandru-Marian Stătescu (stagiar la Judecătoria Constanţa) a terminat cu 9,72. Mai departe, tot o Alexandra, însă Daniela Stamate (încadrată la Judecătoria Constanţa) a obţinut media generală 9,70. Grig Emilian Lupulescu, din cadrul Judecătoriei Medgidia, a luat 9,46, în timp ce Iulian Dîrzeanu (Judecătoria Constanţa) a primit ca medie finală 9,38. Vica Oprişan (Judecătoria Constanţa) a luat 9,33, Adrian Păcurar - 9,31, în timp ce Andrea Meşter (Judecătoria Constanţa) se poate mândri cu 9,22, iar Meral Bechir, tot de la Judecătoria Constanţa, cu nota 8,99. Institutul Naţional al Magistraturii anunţă că Florentina Ivăncioiu (Judecătoria Constanţa) a închis aceste examene cu media generală 8,87, în timp ce Monica Iga, de la Judecătoria Mangalia, a primit 8,83. La procurori, Enela Stoica, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a primit media generală 9,47, în timp ce colega sa Elena Ciulin a luat 9,45. Adrian Mircea (din Parchetul Judecătoriei Constanţa) a luat 9,43, Gabriela Stanciu (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 9,39, Ciprian Bodu (Parchetul Judecătoriei Medgidia) - 9.32, Dragoş Andrei Păcuraru (Parchetul Judecătoriei Mangalia) - 9,26, Alexandra Nora Diaconu (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 9,16, Cătălin Cristian Mihăilescu (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 9,07, Andra Georgiana Vasile (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 8,87, iar Cătălin Gâlcea (Parchetul Judecătoriei Constanţa) - 8,85. În funcţie de media generală şi de opţiunile candidaţilor, Ministerul Justiţiei şi cel Public vor analiza şi vor decide unde îşi va desfăşura activitatea fiecare dintre aceşti stagiari.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 468

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 407

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 310

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 328

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 703

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 458

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 707

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408