Iată ce s-a întâmplat Explozie într-o clădire cu trei etaje din Constanța. Trei victime

  • S-a dat alarma la pompieri! 

În urmă cu puțin timp a fost anunțată o explozie într-o clădire cu trei etaje din Constanța. Conform primelor date, o butelie ar fi explodat. Clădirea se află pe strada Poporului, intersecție cu Baba Novac.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat cu privire la eveniment că explozia a vut loc la mansarda imobilului. Din primele informații, trei persoane (doi bărbați și o femeie) au suferit arsuri.

Explozia nu a fost urmată de incendiu. 

La rândul lor, cadrele medicale spun că starea muncitorilor este stabilă.

„Pacienții sunt conștienți. Au arsuri superficiale“, a mai precizat medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.

Pacienții au vârste cuprinse între 50 și 65 ani
-un pacient conștient arsuri 30%
-un pacient cu arsuri 25 %
-al treilea cu un procent mai mic de arsuri.

Potrivit polițiștilor, cele trei persoane - doi bărbați și o femeie - locuiau în respectivul apartament.

„Din primele informatii, cei doi bărbați ar fi schimbat butelia dar ar fi lăsat ochiurile aragazului deschise. În momentul în care ar fi încercat să încerce aragazul cu bricheta, din cauza acumulării de gaze, s-ar fi produs explozia“, au mai precizat oamenii legii.



Sursa foto: ISU Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1531

UPDATE Intervenție de urgență pe strada IG Duca din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 2128

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4352

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1076

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 19960

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 531

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6603

UPDATE Explozie într-un apartament de pe strada BP Hașdeu din Constanța. O femeie, rănită (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 3399

Explozie în Cobadin, județul Constanța. Victima, o femeie de 44 ani

07 Feb 2024 1698

Explozie suprinsă la hala din Constanța. Imagini de impact! (VIDEO)

09 Jan 2024 5267

Știri Constanța Explozie de butelie în Runcu! O victimă de 74 de ani a suferit arsuri

06 Dec 2023 1185

UPDATE Explozie într-un bloc din Medgidia! Intervin mai multe echipaje de pompieri

20 Nov 2023 1210

ISU Constanța O centrală electrică a explodat, în Corbu

18 Nov 2023 2137

ISU Constanța Balcon în pericol să cadă!

18 Nov 2023 1792

Știri Constanța azi Explozie într-un apartament din Constanța! (FOTO+VIDEO)

15 Nov 2023 2822