Explozie la rafinărie (video)

explozie.jpgCei trei muncitori surprinşi de explozia de la Petromidia sunt în afara oricărui pericol, spun medicii de la spitalul judetean Constanţa. Au arsuri de gradul unul şi doi pe suprafeţe reduse ale corpului, dar se vor vindeca fără probleme. Între timp inspectorii de muncă au început cercetările pentru a vedea exact ce a produs deflagraţia.

Şi conducerea rafinăriei Petromidia a dispus o anchetă, iar rezultatele vor fi făcute publice în zilele următoare. Trei muncitori, angajaţi ai unui subcontractor, au fost suprinşi de explozie, în timp ce lucrau în apropierea unei conducte de presiune.  Accidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 17.30. Cei trei muncitori făceau probe de presiune la una dintre instalaţii, când aceasta a cedat, iar gazele scăpate au provocat explozia, spun surse din cadrul anchetei. Deflagraţia a fost urmata de un incendiu care a fost insa imediat lichidat de angajatii rafinariei. Totuşi cei trei muncitori au suferit arsuri si au fost duşi de urgenţă la Spitalul Clinic Judetean Constanţa. Unul dintre muncitori a suferit leziuni mai grave, spun medicii insa ceilalti doi au doar cateva arsuri de gradele unu şi doi. Asta si pentru că purtau costumele de protectie în momentul accidentului. Inspectorii ITM continuă cercetările şi sunt ajutaţi şi de reprezentanţii rafinăriei.  Anul trecut, doi muncitori si-au pierdut viata intr-un incendiu care a avut loc la instalatia de granulatie de la Petromidia 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 278

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 265

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 716

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 718

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 210

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 774

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 874

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 707

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 909

În județul Sibiu Un șofer băut a lovit un polițist rutier, aflat în timpul controlului. Ce alcoolemie i-a fost găsită

20 Apr 2024 448

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 938

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 629

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2850

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 793

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 640