Familia regala a participat la Liturghie

Familia regală a participat la Sfânta Liturghie oficiată de Crăciun de mitropolitul Banatului, Nicolae, alături de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Paisie, şi de 12 preoţi la catedrala din Timişoara.

Agerpres informează că regele Mihai şi regina Ana, însoţiţi de principesa Margareta şi principele Radu, au intrat în catedrală în timp ce se intona rugăciunea 'Tatăl nostru'. Fostul suveran s-a aşezat în tronul făurit încă din timpul în care se ridica acest sfânt lăcaş ortodox, pe care l-a ctitorit, între anii 1936 şi 1946.
Mitropolitul Nicolae a exprimat recunoştinţa sa şi a credincioşilor pentru bunăvoinţa înalţilor oaspeţi de a fi, din nou, alături de timişoreni. „Este acesta un eveniment nu numai pentru oraşul nostru şi Biserica noastră, ci pentru întreaga noastră ţară de a-l avea alături pe Majestatea Sa, care a fost, întotdeauna, cinstit şi venerat de noi. Este o personalitate care a marcat istoria vieţii noastre, a ţării noastre şi poporului nostru şi, cu acest prilej, ţin ca, în numele nostru, al tuturor, să exprimăm recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce a făcut pentru ţara şi poporul nostru", a spus mitropolitul Banatului.
Întâistătătorul bisericii bănăţene i-a urat fostului suveran ani mulţi de viaţă, cu sănătate, putere şi împlinirea tuturor dorinţelor şi i-a lansat invitaţia de a reveni în rândul credincioşilor timişoreni, împreună cu întreaga familie regală.
În continuare, ÎPS Nicolae şi episcopul-vicar Paisie Lugojanu i-au împărtăşit pe membrii familiei regale, în timp ce corul catedralei a intonat imnul regal.
Un lucru mai puţin cunoscut este acela că regele, fiind uns al Lui Dumnezeu prin intermediul ierarhului, are voie să intre în Sfântul Altar şi să se împărtăşească singur cu Sfintele Taine. Acest gest arată că regele este alesul Lui Dumnezeu şi că el, la rându-i, apără biserica.
După ceremonia religioasă, familia regală, împreună cu feţele bisericeşti, oficialităţi ale oraşului şi enoriaşi, a plecat la sediul mitropoliei pentru a participa la o agapă oferită de ÎPS Nicolae.

Pentru importanţii oaspeţi, măicuţele de la mitropolie au pregătit caltaboşi, cârnaţi de porc, tobă, lebăr, jumări.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 251

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 246

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 541

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 399

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 313

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 523

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 666

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 641

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 559

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 815

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 626

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 616

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 558

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 516

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 836