Femeie suspectată de mai multe furturi, reținută de polițiști. Cum acționa suspecta

Polițist în misiune. Foto: IPJ Bistrița NăsăudMiercuri, 4 mai a.c., poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare un mandat de aducere, în Capitală, emis pe numele unei femei, în vârstă de 33 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în formă continuată, prejudiciul creat fiind de peste 23.500 de lei.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, în cursul lunii aprilie a.c., la nivelul Secţiei 15 Poliţie au fost înregistrate mai multe plângeri, cu privire la săvârşirea unor furturi, în timp ce persoanele vătămate se aflau la cumpărături, în diferite magazine cu puncte de lucru într-un complex comercial din sectorul 4 al Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că faptele ar fi fost comise de către o femeie, de 33 de ani. În cursul zilei de ieri, 4 mai a.c., a fost pus în aplicare un mandat de aducere, femeia fiind depistată şi condusă la audieri.

În sarcina bănuitei a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, probându-se activitatea infracţională:
- marţi, 05 aprilie a.c., profitând de neatenţia persoanei vătămate, bănuita i-ar fi sustras un telefon mobil, în timp ce se aflau în incinta unui magazin dintr-un complex comercial.
- la data de 08 aprilie a.c., în timp ce persoana vătămată se afla la cumpărături în acelaşi complex comercial, într-un moment de neatenţie, bănuita i-ar fi sustras un telefon. Câteva zile mai târziu, la 12 aprilie a.c., femeia ar fi revenit în magazin şi ar fi sustras un alt telefon mobil, dintr-un cărucior de cumpărături.
- marţi, 15 aprilie a.c., prin aceeaşi metodă, femeia ar fi sustras un telefon mobil, de pe o masă din zona restaurantelor centrului comercial.
- la data de 18 aprilie a.c., bănuita ar fi sustras un telefon mobil, din buzunarul gecii unei femei, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din complexul comercial menţionat anterior.
- vineri, 22 aprilie a.c., bănuita ar fi sustras un telefon mobil de pe tejgheaua unui magazin. Şi această faptă ar fi fost comisă în acelaşi centru comercial.

„Femeia a fost reţinută, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secţia 15 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au precizat reprezentanții DGPMB.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

18 Apr 2024 223

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 275

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 755

Elevii în prim-plan! Polițiștii din Constanța discută cu ei despre siguranță și responsabilitate

13 Apr 2024 452

Noi metode de escrocherie digitală sau când un simplu „da” poate duce la furt

13 Apr 2024 454

IPJ SibiuBărbați reținuți, cercetați penal pentru furt

11 Apr 2024 242

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 440

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 667

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 647

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 512

Poliția RomânăPersoane cercetate pentru furt de combustibil, prinse în flagrant delict

09 Apr 2024 313

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 517

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 477

Constanța Doi bărbați, reținuți după ce ar fi jefuit mai multe persoane în vârstă. Cum acționau bărbații

08 Apr 2024 590

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1265