Femeile care-l judecă pe Dragnea Legături cu dosarul în care a fost arestat Mazăre, dar şi cu „Bani pentru şefi din CJC“

Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a avut loc primul termen în dosarul referendumului din 2012 organizat pentru demiterea lui Traian Băsescu, cauză în care Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Având în vedere lipsa unor avocaţi, procesul a fost amânat pentru 23 noiembrie.
 
Dosarul va fi soluţionat de judecătoarele Livia Stanciu, şefa Înaltei Curţi, Angela DragneLuciana Mera, Luminiţa Zglimbea şi Francisca Vasile.
 
Angela Dragne a dispus, în aprilie, arestarea preventivă atât a lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, cât şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky.
 
Luciana Mera este cea care, alături de o colegă din Curtea Supremă, l-a condamnat pe Nelu Valentin Sandu, fost angajat al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, la patru ani de detenţie. Mai mult decât atât, Mera a făcut parte și din completul care a menținut-o în arest, în iulie 2014, pe Veronica Cîrstoiu, fost judecător al Curții de Apel București. Ulterior, aceasta a fost condamnată la Constanţa. Luciana Mera a mai făcut parte şi din completul care a decis scoaterea din arest preventiv a Elenei Udrea și plasarea ei în stare de arest la domiciliu.
 
Luminiţa Zglimbea a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Constantin Balaban, fost prim-procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa. Pe cale de consecinţă, Balaban a fost pus în libertate, magistratul fiind plasat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
 
În luna aprilie, Zglimbea a judecat şi respins o contestaţie formulată de Sorin Gabriel Strutinsky împotriva unor măsuri asigurătorii dispuse de procurori.
 
Francisca Vasile a făcut parte din completul care a judecat dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din Consiliu Judeţean Constanţa“, unde au fost condamnaţi Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, dar şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1666

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1341

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1164

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1381

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3464

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3686

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2953

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1378

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1294

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1410

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1602

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1540

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1461

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2014

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2596