Firma lui Oiţă, „lucrată“Spitalul Clinic Căi Ferate, obligat de Kokkai să refacă licitaţia

kokkai_agent_de_paza.jpgManagerii societăţii comerciale Kokkai Comimpex SRL, cu sediul în Techirghiol, specializată în activităţi de protecţie şi gardă, au depus la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor o contestaţie împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa. Unitatea sanitară a organizat o licitaţie, prin cerere de oferte, în vedere atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Prestări servicii de pază“. Societatea comercială mai sus amintită solicita obligarea autorităţii contractante la declararea ofertei depusă de SC Total Security International SRL ca fiind inacceptabilă şi neconformă.

SC Kokkai Comimpex SRL, unitate condusă de Cidem Apseleam şi de Asan Dogan, a formulat contestaţia împotriva comunicării nr. 2994/22.07.2010, privind rezultatul procedurii de atribuire emisă de către Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa pe data de 23 iulie. Societatea de pază a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire şi a comunicării privind rezultatul acesteia, dar şi obligarea autorităţii contractante la declararea ofertei depusă de SC Total Security International SRL ca fiind inacceptabilă şi neconformă. Mai mult decât atât, Kokkai Comimpex a mai cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reevaluarea ofertelor admisibile şi atribuirea contractului acelei societăţi a cărei ofertă a respectat condiţiile minime de salarizare şi criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut“. În urma analizării documentelor depuse, CNSC a decis să admită în parte contestaţia formulată de SC Kokkai Comimpex SRL. Mai exact, s-au aprobat capetele de cerere prin care s-a solicitat anularea adresei cu numărul 2994/22.07.2010, privind comunicarea rezultatului procedurii, anularea raportului procedurii nr. 2970/21.07.2010 şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tuturor ofertelor admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut“.

Un nou raport al procedurii de atribuire

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a mai anulat şi raportul procedurii nr. 2970/21.07.2010 şi toate actele ulterioare acestuia şi a obligat Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa să reia procedura de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor şi să întocmească un nou raport al procedurii, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice. Cu toate acestea, consiliul naţional a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care firma condusă de Cidem Apseleam şi de Asan Dogan a solicitat obligarea spitalului la declararea ofertei depusă de SC Total Security International SRL ca fiind inacceptabilă şi neconformă. De precizat că Total Security este administrată de Liliana Cotruţa iar ca asociaţi îi are pe Claudia Ridiche, Mugurel George Nedelcu şi de Viorel Valentin Oiţă. Acesta din urmă poate fi găsit şi în alte societăţi comerciale precum Save&Self Security SRL, European Work SRL, Phoenix Spirit SRL, Muzzete Art SRL, Muzette Escort Service SRL şi Save&Self Holding SRL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

x

27 May, 2015 14:24

musette escort service srl .... de cand sa legalizat serviciu de escort in romania???

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Kokkai Comimpex SRL, contract pentru servicii de pază în comuna Topraisar (DOCUMENT)

20 Feb 2024 829

Decizie definitivă a magistraților Curții de Apel Constanța în cazul licitației pentru servicii de pază organizată de comuna Topraisar

02 Feb 2024 876

Decizia CNSC în cazul licitației pentru servicii de pază organizată de comuna Topraisar, contestată la Curtea de Apel Constanța

09 Jan 2024 671

Primăria Topraisar, județul Constanța, obligată de CNSC să reevalueze ofertele privind achiziția serviciilor de pază. Iată decizia Consiliului!

06 Jan 2024 2445

Județul Constanța Primăria comunei Topraisar a achiziționat servicii de pază (document)

10 Oct 2021 5260

Primăria din Topraisar, obligată de CNSC să reevalueze ofertele privind o achiziţie publică. Iată decizia!

18 Jan 2020 1736

Kokkai Comimpex SRL va asigura paza instituţiilor din comuna Corbu, judeţul Constanţa (document)

29 Aug 2018 2567

Contestaţia firmei Kokkai Comimpex SRL împotriva Primăriei Corbu, soluţionată de CNSC. Iată ce a decis Consiliul!

16 Jan 2018 3137

O firmă din Techirghiol asigură paza instituţiilor din comuna Corbu

07 Dec 2016 2550

Sediul Registrului Comerţului din Constanţa, păzit de Kokkai Comimpex SRL (document)

22 Nov 2016 2807