Fost ofiţer în Poliţie Giorgiana Violeta Ţigănuş, noul magistrat de la Constanţa

Giorgiana Violeta Ţigănuş, procuror stagiar de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, este, începând de ieri, magistrat constănţean. Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât transferul Giorgianei Violeta Ţigănuş la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Aceasta este absolventă a Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2013. Conform Agenţiei Naţionale de Integritate, Giorgiana Violeta Ţigănuş a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.
 
Potrivit CSM, Giorgiana Violeta Ţigănuş, pe când era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, a solicitat transferul, din motive de ordin personal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa ori la Parchetul de pe lână Judecătoria Medgidia. „Conform evidenţelor direcţiei de resort, rezultă că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, unitate de parchet de la care s-a solicitat transferul, din cele 29 de posturi de procuror prevăzute în schemă (două posturi de conducere şi 27 de posturi de execuţie), sunt ocupate un post de conducere şi 26 de posturi de execuţie, fiind vacante un post de conducere şi unul de execuţie. La această unitate de parchet, în anul 2013, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 1896, comparativ cu media naţională de 1451”, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, unitate de parchet la care s-a solicitat transferul, din cele 27 de posturi de procuror prevăzute în schemă (două posturi de conducere şi 25 de posturi de execuţie) sunt ocupate un post de conducere şi 22 de posturi de execuţie, fiind vacante un post de conducere şi trei posturi de execuţie. La această unitate de parchet, în anul 2013, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 2808, comparativ cu media naţională de 1451. Tot potrivit reprezentanţilor CSM, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, unitate de parchet la care, de asemenea, s-a solicitat transferul, din cele nouă posturi de procuror prevăzute în schemă (un post de conducere şi opt posturi de execuţie) sunt ocupate postul de conducere şi şapte posturi de execuţie, fiind vacant un singur post de execuţie. La această unitate de parchet, în anul 2013, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 1491, comparativ cu media naţională de 1451.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.