Fost șef al Secţiei Judeţene Constanţa a Serviciului Român de Informaţii Col. (r) Constantin Decu a fost condus pe ultimul drum (GALERIE FOTO+VIDEO)

  • După pensionare, s-a implicat cu entuziasm în activitatea Sucursalei Constanţa a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Serviciul Român de Informaţii.


Astăzi, a avur loc, la Cimitirul Municipal din Constanța, înmormântarea celui ce a fost col. (r) Constantin Decu, fost șef al Secţiei Judeţene Constanţa a Serviciului Român de Informaţii.
  
Col. (r) Constantin Decu s-a născut pe 26 ianuarie 1951, la Ţăndărei, în județul Ialomiţa.

În 1973, a absolvit cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri ai Ministerului de Interne de la Băneasa - Bucureşti, fiind repartizat pe profilul de activitate pe care a fost educat. 

A absolvit, de asemenea, cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. 

Timp de aproape două decenii, a desfăşurat o prolifică activitate care a inclus, între altele, responsabilităţi pe linie de securitate naţională în cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne.

Ca urmare a rezultatelor foarte bune obţinute pe plan profesional, în vara anului 1994 a fost promovat în funţia de Comandant al Secţiei Judeţene Constanţa a Serviciului Român de Informaţii, pe care a îndeplinit-o cu pricepere, demnitate şi succes până în 1998. 

Datorită calităţilor sale de bun manager, a reuşit, în acea perioadă, să închege şi să coordoneze o echipă de profesionişti pe care i-a angrenat în activiţăţi importante şi sensibile de siguranţă şi securitate naţională, recunoscute la nivel central, zonal şi local, apreciate pe parteneri de specialitate interni şi externi. 

În 1998, a fost transferat în interes de serviciu la o unitate centrală de elită a Serviciului, specializată în securitate economică, iar peste doi ani a trecut în rezervă. 

După pensionare, s-a implicat cu entuziasm în activitatea Sucursalei Constanţa a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Serviciul Român de Informaţii.


„De-a lungul carierei sale profesionale, a fost nu doar un şef, ci şi un coleg bun, apropiat, profund şi modest, un prieten drag şi adevărat, un OM dispus să înţeleagă, să apere, să respecte, să înveţe pe alţii şi de la alţii, fiind un exemplu demn de urmat! În egală măsură, a fost un familist de excepţie, soţ, tată, fiu şi bunic iubitor şi devotat, neprecupeţind niciun efort, îngrijindu-se fără răgaz, cu dragoste şi migală, de cei în mijlocul cărora a crescut, s-a format şi a trăit.

Noi toţi, adunaţi astăzi, aici, suntem martorii vieţii sale frumoase, demne, oneste şi al părerii de rău, greu de exprimat în cuvinte, că pleacă, că ne părăseşte...

Drum lin spre eternitate, Costică! Fie ca drumul tău să aibă parte, de acum înainte, numai de linişte şi lumină! Vei rămâne de-a pururi în amintirea noastră! Vom vorbi mereu de tine şi te vom purta în suflete, oriunde ne vom duce! Fii sigur de asta!

Dumnezeu să te odihnească în pace şi să te aibă în paza Sa!“, este mesajul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - SRI.

Personalitatea celui care a fost colonel în rezervă Constantin Decu a fost evocată și de prietenii și foștii săi colegi.

Pe Costică Decu l-am cunoscut de când a venit la Constanța, la Ministerul de Interne, la arma Securitate. De la absolvirea facultății, a lucrat întâi în zona penitenciarelor a Ministerului Justiției, după care a fost transferat la Securitate, la Constanța. Și-a desfășurat activitatea în continuare, fiind un bun profesionist. A fost preluat în Servicul Român de Informații, activitatea lui fiind pe profilul de securitate economică. Și-a adus aportul consistent în ce privește prevenirea unor fapte care dăunau bunului mers al lucurilor în economia județului. A contribuit efectiv atât prin prevenirea unor acivități contrare siguranței și securității naționale, cât și în ce privește activitatea în județul Constanța. Am lucrat împreună din 1994 și am fost în echipă până când a fost mutat la București. Ca urmare a rezultatelor bune pe care le-a avut și ca urmare a implicării în activitatea de securitate - siguranță națională, în 1994 a fost numit șeful Direcției Județene Constanța a Serviciului Român de Informații, eu fiindu-i adjunct. Am lucrat împreună până a fost promovat la o unitate centrală din București. Păstrez multe amintiri bogate în conținut, atât ca prieteni, cât și ca activitate profesională. Ne-am sprijinit, ne-am completat unul pe celălalt. A fost un foarte bun coleg, apropiat de subordonați și implicat permanent în buna desfășurare a lucrurilor, a declarat general de brigadă (r) Ion Preda.       

Încă de când a venit în cadrul Inspectoratului s-a remarcat ca un bun coleg, motiv pentru care am avut o relație apropiată de colegialitate. Seriozitatea lui, ca om și ca profesionist, a făcut să acceadă pe funcții de conducere, până la cea mai înaltă în secția Constanța, ceea ce e un lucru de aplaudat și de apreciat pentru el. Pentru noi, Costică rămâne un foarte bun om și un mare profesionist. Deși lucram în servicii diferite, am avut și întruniri colegiale, în care ne simțeam bine, se amuza toată lumea. Atmosfera era una de amiciție, colegialitate și prietenie. Am numai cuvinte de laudă la adresa lui Costică. Omul Decu Costică a fost om, a punctat și colonel (r) Virgil Cioroba.       


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 609

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1176

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1282

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 776

S-a stins din viață profesorul universitar doctor Viorel Puiu Păun, personalitate marcantă în domeniul fizicii și matematicii

08 Apr 2024 998

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 731

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 562

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1819

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 1142

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 953

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 651

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 648

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 835

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 610

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 993