Fostul decan Gheorghe Ţarălungă, deferit Justiţiei pentru 11 infracţiuni de luare de mită



Judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a decis, ieri, menţinerea în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică, colonel în rezervă.

 
Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultăţii de Farmacie, a fost trimis în judecată de Sorin Constantinescu, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, şi este acuzat de săvârşirea a 11 infracţiuni de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, „în cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Ţarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa, a primit de la zece studenţi sume cuprinse între 200 şi 600 de euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene. La data de 28 ianuarie 2015, pentru acelaşi motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Țarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa. În aceeaşi zi, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, conform rechizitoriului. 
 
Citeşte şi Gheorghe Ţarălungă a fost trimis în judecată. Oficial de la DNA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.