Fostul deputat Gabriel Bivolaru, în faţa Tribunalului Constanţa

Gabriel Bivolaru, fost deputat de Ialomiţa din partea PDSR, se va afla azi în atenţia Tribunalului Constanţa. În această dimineaţă, magistraţii instanţei de judecată vor decide dacă se impune eliberarea din arest a lui Bivolaru, el fiind  încătuşat încă de la începutul lunii trecute. Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

La finele săptămânii trecute, fostul deputat de Ialomiţa din partea PDSR Gabriel Bivolaru, acesta fiind fratele vitreg al liderului MISA, Gregorian Bivolaru, a fost trimis în judecată într-un dosar care are ca obiect „infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) art. 323 C.pen., art. 208-209 C.pen“. Conform portalului instanţelor de judecată, Gabriel Bivolaru a fost deferit justiţiei alături de Marin Chihaia, Gheorghe Mangalea, Adrian Arhire, Marius Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo Ovidiu Meridicos, Petronel Dimofte, Marius Ionuţ Matei, Ioan Ahălanei şi SC Romeo International Service Company SRL Năvodari reprezentată prin Constantin Nicolaidis. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 octombrie.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpaţii „sustrăgeau produsul petrolier din conducte prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone, disimulate în remorci de cereale, sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară (de unde erau transferate într-o cisternă), apoi îl transvazau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari, unde produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către primul dintre inculpaţi”. De menţionat că, potrivit anchetatorilor, la momentul intervenţiei pentru prinderea în flagrant, deşi un echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase şi acustice pentru oprirea autovehiculului unui al zecelea suspect, Gheorghe Mangalea, acesta nu s-a conformat şi a lovit autoturismul jandarmeriei şi, deşi au fost trase două focuri de armă de avertisment, cel în cauză a reuşit să fugă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 458

Firme Constanța Modificări importante în societățile Casa Niculescu SRL și Casa Niculescu Servicii Funerare SRL

22 Apr 2024 577

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 461

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 aprilie 2024

18 Apr 2024 501

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 592

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 772

ONSȘ Constanța 2024 Participare numeroasă la pentatlon și tetratlon, concursuri organizate în comuna 23 August (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 990

Numărul creditorilor a trecut de 400 Se cere insolvența GSP Offshore SRL, administrată de Gabriel Comănescu. Dosarul, amânat pentru finele lunii mai

14 Apr 2024 985

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Gabriel Preoteasa, secretar general, UAT orașul Eforie (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 527

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 503

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 aprilie 2024

08 Apr 2024 631

Constanța Trei persoane fizice cer insolvența Dobrogea Media SRL (DobrogeaTV)!

07 Apr 2024 2093

Licitații Constanța Transelectrica SA organizează licitație pentru servicii de transport personal în stații

06 Apr 2024 579

ZIUA LIVE Gabriel Ciobanu, candidatul Alianței pentru Agigea la primăria din comună – „Aducem în plus unitate în Agigea!” (VIDEO)

02 Apr 2024 722

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 991