Fostul preşedinte ANAF, trimis în judecatăCe legătură există între Sorin Blejnar şi fraţii Livadariu, afacerişti de Constanţa

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, într-un dosar ce are ca obiect „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup". Conform Portalului instanţelor de judecată, Blejnar, „alintat" de unii „fostul şef al banilor din România", va fi judecat alături de alte persoane, printre ele numărându-se Racz Peter Attila. Potrivit unor surse, acesta din urmă este deja judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti într-o altă cauză penală alături de fraţii Ion şi Stelian Livadariu din Constanţa, care deţin, printre altele, şi cunoscutul complex de agrement „Insula Ovidiu".

Revenind la Racz Peter Attila, este de precizat că acesta ar fi, potrivit jurnaliştilor din capitală, protejatul lui Alexandru Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al preşedintelui ANAF. Acesta din urmă este cercetat de oamenii legii şi în dosarul presupusei evaziuni fiscale de 15 milioane de euro, cauză în care a fost arestat, printre alţii, şi Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. În acelaşi dosar este cercetat şi Viorel Comăniţă, fostul şef al Vămilor din România. Revenind la cauza penală judecată de Tribunalul Bucureşti în care apar fraţii Livadariu şi arădeanul Racz Peter Attila, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că „inculpaţii Racz Peter Attila (şeful grupării), Livadariu Ion, Livadariu Stelian şi Costache Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere, care au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 87.386.308.61 lei (peste 20 de milioane de euro)". Racz, fraţii Livadariu şi Costache au fost arestaţi pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti, la data de 26 iulie 2011. Până la data de 2 septembrie 2011, toţi cei trei au fost liberaţi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 339

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 414

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5900

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 568

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 460

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 676

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 584

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1015

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 637

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 630

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 928

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 782

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 783

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 708

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1229