Fostul șef al Penitenciarului Baia Mare, arestat! Este acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 noiembrie 2022, a inculpaților:

Chiș Horia Ștefan, ofițer de poliție, fost director al Penitenciarului Baia Mare, cercetat pentru săvârșirea infraciunilor de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj, toate în formă continuată;

Kozma Angela Carmen, ofițer de poliție, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de situația de autoritate și de superioritate asupra victimei.
Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Actele de violență s-ar fi produs chiar in biroul directorului.

Ulterior, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația sa familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit.


În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut și de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului.

Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia.


Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


La data de 22 noiembrie 2022, suspecții Chiș Horia Ștefan și Kozma Angela Carmen au fost prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tribunalul a decis arestarea preventivă a lui Chiș Horia Ștefan.

Asta în timp ce Kozma Angela Carmen a fost palsată sub control judiciar.

Decizia nu este una definitivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă (în cameră preliminară) în cazul unui fost deputat PSD!

01 Oct 2023 676

DNA face un anunț important! Sunt vizate 24 de posturi de procuror

29 Sep 2023 666

Dorin Meran, șeful Gărzii de Mediu Tulcea, menținut în arest la cererea DNA Constanța! (MINUTĂ)

27 Sep 2023 600

Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, ar putea fi pus în libertate! Totul se decide azi

27 Sep 2023 565

Ministerul Justiției selectează procurori pentru a-i propune șefi în DNA, DIICOT și Parchetul General (DOCUMENT)

27 Sep 2023 485

DNA Percheziție domiciliară la un imobil din Predeal, județul Brașov, deținut de doi cetățeni moldoveni

26 Sep 2023 541

Condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Suspecta a bătut palma cu procurorii DNA Suceava!

25 Sep 2023 636

Falimentul Vectra Imobiliare SRL, amânat pentru decembrie 2023

25 Sep 2023 829

Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, cere să fie pus în libertate!

25 Sep 2023 442

Averea și interesele lui Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui (PSD), acuzat de luare de mită! (DOCUMENT)

25 Sep 2023 727

DNA Constanța, dosar cu un prejudiciu de 10 milioane euro. Tribunalul Constanța anunță ziua pronunțării (DOCUMENT)

24 Sep 2023 1287

Radu Judele, expert, arestat la cererea DNA în dosarul lui Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului județean Vaslui (MINUTĂ)

24 Sep 2023 1400

Dumitru Buzatu a ajuns la Tribunalul Vaslui. Procurorii cer arestare preventivă pentru 30 de zile

23 Sep 2023 580

Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, după suspendarea din PSD- „Voi contesta decizia la Comisia de integritate“

23 Sep 2023 666

Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD. Fiul său a demisionat din Guvern

23 Sep 2023 554