Furt din hotel

Ieri, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia l-au prins în flagrant pe TNM, de 16 ani, şi pe George Stelian P., de 19 ani, ambii din Cobadin, persoane care la ora 03.30 au pătruns într-o cameră situată la parterul unui hotel din centrul staţiunii, în care dormea un turist din Piteşti, uşa de acces în cameră fiind lăsată neasigurată.

Din interior, aceştia au sustras mai multe articole de îmbrăcăminte şi suma de 500 de lei. După comiterea faptei, au ascuns bunurile sustrase într-o cameră nelocuită aflată la parterul aceluiaşi hotel, iar ei au escaladat o scară exterioară încercând să ajungă într-o cameră situată la etajul 1, moment în care au fost prinşi de către poliţişti.
Valoarea prejudiciului este de aproximativ 600 de lei, prejudiciu ce a fost  recuperat integral şi predat păgubitului. Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia continuând cercetările faţă de aceştia în vederea stabilirii cu exactitate a întregii lor activităţi infracţionale, urmând a fi făcute propuneri legale în consecinţă.
Pentru a nu deveni victime ale infractorilor, poliţiştii recomandă turiştilor să îşi asigure uşile şi ferestrele camerelor în care sunt cazaţi, atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii.
De asemenea, este recomandat ca sumele importante de bani sau bunurile de valoare să fie păstrate în seiful recepţiei unităţii de cazare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 286

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 305

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 292

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 221

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 389

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 486

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 809

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 338

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 708

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 463

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 577

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 627

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 408

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 694

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 360