Galantare pline de calcan, in prohibitie

Reporterii "ZIUA de Constanta" au fost la cumparat de peste braconat

Ieri s-a incheiat prohibitia la pescuit, o perioada in care braconierii si vanzatorii de peste au prosperat * Reporterii nostri au verificat mai multe magazine de profil din Constanta, urmarind in special calcanul * Daca la unele magazine calcanul era expus in vitrine, alti vanzatori l-au scos de sub tejghea, dupa ce ne-am aratat interesati * Preturile - intre 245.000 si 350.000 lei pe kilogram * Ne intrebam de ce in tot acest timp nu s-au efectuat controale la magazinele de peste si ce a facut Politia Economica

Ieri s-a incheiat prohibitia la pescuit pentru anul 2004. Prohibitia, perioada in care speciile de pesti sunt protejate in timpul inmultirii, scoate la iveala, de fiecare data, brambureala din sistemul pescuitului comercial si sportiv, precum si "increngaturile" dintre braconieri si magazinele care vand peste. In fiecare an, inainte de inceperea prohibitiei, Guvernul emite un ordin care reglementeaza activitatea de pescuit, in functie de cateva reguli generale si de situatia anului respectiv. La baza acestui Ordin al Guvernului stau art. 40 din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura, HG nr. 362/2002 privind organizarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si HG nr. 172/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului. Ca in fiecare an, si in 2004, ordinul a aparut la cateva saptamani dupa inceperea prohibitiei, astfel incat s-a putut bracona in liniste, sub acoperirea legii. Chiar si atunci cand a aparut, Legea prohibitiei a fost incalcata cu buna stiinta de catre pescari si agentii comerciali. O data cu aparitia marilor concesionari ai Deltei, lacurilor litorale si chiar ai unor portiuni din Marea Neagra, organismele de control par a fi neputincioase in fata braconajului bine organizat. Lasand la o parte speciile de apa dulce, ne-am orientat atentia asupra unor specii protejate din mare, precum calcanul. Conform Ordinului nr. 207 din 24 martie 2004 privind prohibitia pescuitului in anul 2004, emis de Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, publicat in Monitorul Oficial nr. 308 din 7 aprilie 2004, "in marea teritoriala se interzice pescuitul rechinului si al calcanului pe o durata de 60 de zile, in perioada 12 aprilie - 10 iunie inclusiv". Pe de alta parte, pescarii stiu ca aceasta e singura perioada in care calcanul iese la suprafata si se apropie de tarm, putand fi capturat cu usurinta, chiar daca acest lucru presupune incalcarea legii.

Prin magazine

Pentru a verifica cum stau lucrurile, am dat un tur prin mai multe magazine de peste, urmarind mai ales calcanul. Spre deosebire de anul trecut, in afara de preturile sensibil mai mari, am observat ca vanzatorii sunt mult mai prudenti. Multi dintre ei nu au calcan in galantar, dar ti-l aduc imediat daca te arati interesat. Altii te trimit la alti membri ai filierei care au magazine in alta parte. Noi am inceput cu magazinul de peste din piata Grivitei, care se numeste simplu, "Pescarie populara", fara ca numele societatii comerciale sa fie mentionat undeva. Cinci-sase calcani, acoperiti de gheata, erau asezati la loc de cinste, intre crapi si somni. Vanzatoarea, amabila, ne-a asigurat ca este proaspat. Pretul, 350.000 kilogramul. Tot in piata Grivitei, am incercat si la magazinul "Pestom". Acolo am gasit mai multa prudenta: calcanul nu era la vanzare. Ne-am plans ca avem nevoie de calcan: vine seful de la Bucuresti si vrea sa manance ceva special. Vanzatorul s-a lasat induplecat (abia astepta) si ne-a marturisit: "Am o bucata de vreo cinci kilograme. Era pentru cineva, dar vad ca nu a venit, asa ca v-o dau dumneavoastra. E proaspat, cum sa nu fie. Mai bine il luati de la mine cu 280.000 decat sa dati mai incolo 350.000!". Omul stia bine preturile concurentei. A scos pestele, l-a cantarit si a insistat sa il pipaim, ca sa vedem ca e proaspat. Adica braconat din Marea Neagra. Am pretextat ca ne vom intoarce a doua zi si am plecat in piata Tomis III. La magazinul "Marvi Com" SRL am gasit calcan cu 299.000. "E proaspat, l-am primit aseara. Sunt bucati intre trei si cinci kile". Nu ne-am lasat si am cerut mai multe detalii, moment in care vanzatoarea a devenit banuitoare si ne-a invitat afara: "Domnule, ai venit sa cumperi sau sa faci misto?". Am mers mai departe, la un alt magazin din zona. Acolo nu exista calcan, dar vanzatoarea a fost amabila cu noi: "Daca vreti sa cumparati, va trimit eu undeva. E un magazin de peste in piata Balada, la Casa de Cultura. Daca vreti, va dau numarul de mobil al patronului. Intrebati de Stelica. Il vinde ieftin, cu 245.000. Stelica insa nu mai avea calcan. "De la cine aveti numarul meu", ne-a intrebat mai intai, ca apoi sa ne spuna: "Am avut zilele trecute, acum nu mai am". Si probabil ca nu va mai avea pana la anul pe vremea asta, ca doar s-a incheiat prohibitia si de acum incolo va fi mult mai greu de prins si nu va mai fi rentabil. De ce insa in tot acest timp nu s-au efectuat controale la magazinele de peste si ce a facut Politia Economica in tot acest timp sunt intrebari la care va lasam pe dumneavoastra sa gasiti un raspuns.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 427

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 737

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 530

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 712

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 619

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 771

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1454

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 662

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 506

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 732

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1269

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1058

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1083

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 874