Garda de Coastă a prezentat bilanțul primelor șase luni de activitate (galerie foto+video)

  • Cele mai multe dintre capturile făcute au fost pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Momentul bilanuțului la Garda de Coastă, în ce privește activitatea primelor șase luni ale anului.

Comandantul structurii, comisarul șef Laurențiu Cicu, a precizat, în cadrul conferinței de presă susținute în această dimineață, că cele mai multe capturi au fost pe linia combaterii contrabandei cu țigări.



De asemenea, comisarul șef a făcut mențiunea că, față de anul precedent, epidemia de Coronavirus și-a pus amprenta în prima jumătate a acestui an, în ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, acesta fiind mai scăzut în 2020 față de perioada similară din 2019.

Totodată, un alt capitol important în activitatea Gărzii de Coastă pentru primele luni ale anului este depistarea containerelor încărcate cu deșeuri ilegale, unde s-au obținut, de asemenea, rezultate impresionante.

Iată comunicatul oficial remis de Garda de Coastă:

OBIECTIVE:
    În anul 2020 s-a urmărit îndeplinirea obiectivelor prin aplicarea standardelor comunitare în toate domeniile de competenţă asigurând:
    • creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin implementarea unei concepţii unitare de control a frontierelor şi prin intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere;

    • fluidizarea traficului de persoane şi a mijloacelor de transport prin punctele de trecere a frontierei din zona de competenţă;
    • organizarea și desfășurarea activităților conform prevederilor Hotărârilor și dispozițiilor I.G.P.F. pe linia combaterii infestării cu virusul SARS Cov2
    • întărirea cooperării interinstituţionale la nivel local, precum şi la nivel regional cu autorităţile de frontieră alte statelor vecine şi riverane Mării Negre;

    • participarea activă la operaţiunile comune organizate de Agenţia Europeană  a Poliţiilor de Frontieră şi Gărzilor de Coastă;


REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ:

Activitatea desfăşurată la nivelul Gărzii de Coasta s-a încadrat în criteriile de eficienţă prevăzute de standardele în vigoare, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, asigurându-se îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Planul cu principalele activităţi ale Gărzii de Coastă, majoritatea rezultatelor obţinute aflându-se în aria prognozată.
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, (2 dintre aceste puncte sunt închise din cauza pandemiei Covid 19) în total fiind disponibile 7 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 7 benzi pe sensul de ieşire.
    Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
    În acest sens, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate au fost utilizate toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
La baza rezultatelor obţinute a stat gestionarea şi utilizarea eficientă a resurselor, fiecare structură aducându-şi aportul la îndeplinirea obiectivelor asumate.
De la începutul anului și până în prezent, au tranzitat punctele de trecere a frontierei rutiere din subordinea Gărzii de Coastă, un număr de 863.783 persoane și 327.404  mijloace de transport,  astfel, comparativ cu perioada similară a anului 2019, se constată o scădere de aproximativ  394,1 %  al numărului de călători (3.404.191 persoane) și o scădere de aproximativ  271,4  % al numărului mijloacelor de transport, această scădere se datorează pandemiei corona virus – COVID 19.

Deschiderea P.T.F. Isaccea:
Începând cu data de 12 august a.c., a devenit operaţional, la frontiera româno-ucraineană Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea – Orlovka.
Punctul de frontieră, funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă, face legătura între localitățile Isaccea (România) și Orlovka (Ucraina) şi este deschis traficului internaţional de marfă.
Lucrările de amenajare au avut în vedere ca acesta să întrunească condiţiile pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen. Astfel, punctul de trecere beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea la supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat de poliţişti de frontieră din cadrul structurilor Gărzii de Coastă.
Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţii de control în  punctul de trecere a frontierei sunt asigurate de către administratorul acestuia - S.C. NAVROM BAC S.R.L. - GALAȚI.
Noul punct de frontieră se alătură celor 7 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Ucraina, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de marfă între cele două state.

Traficul cu țigări de contrabandă:
De la începutul anului polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, au constatat 26 cazuri în care au fost implicate 34 de persoane, fiind reținută în vederea confiscării, cantitatea de 486.154 pachete țigări în valoare de 5.919.067 lei. Capturile au fost realizate atât în punctele de trecere ale frontierei cât și pe căile de comunicații sau în localitățile din zona de competență a Gărzii de Coastă, având la bază informațiile deținute la nivelul structurilor teritoriale.

Caz semnificativ:
În data de 19.08.2020, în Portul Constanța Sud Agigea, s-a efectuat controlul fizic al unui container, selectat  în baza unei informații, de către polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere. Conform documentelor de transport, containerul  trebuia să fie încărcat cu mobilier din material plastic, având ca provenienţă Emiratele Arabe Unite.
    La deschiderea containerului, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au constatat că în partea din faţă se aflau cutii care conţineau obiectele de mobilier menţionate în documente, iar restul containerului fiind încărcat cu cutii de carton ce conțineau țigări de proveniență Duty  Free.
     Containerul a fost transportat la sediul Gărzii de Coastă, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 412.050 pachete cu țigări, în valoare de 4.944.600 lei (aproximativ 1.021.600 euro).  Ţigările au fost ridicate de polițiștii de frontiera in vederea confiscării.
    În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Traficul cu bunuri contrafăcute și nedeclarate:
Urmare a acțiunilor desfășurate independent sau în cooperare cu autoritățile naționale, de la începutul anului și până în prezent, polițiștii de frontieră au constatat 26 de cazuri, în care au fost implicate 26 persoane fizice și juridice fiind reținute 438.658 bunuri contrafăcute sau nedeclarate  în valoare de  3.902.371 lei, majoritatea cazurilor fiind descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea.

Caz semnificativ din această perioadă:
    În data de 20.02.2020, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și Direcția de Sănătate Publică Constanța au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea.
    Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile.
    Totodată, au fost desfășurate activități specifice de către polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București la sediul și trei puncte de lucru ale societății comerciale aflate pe raza municipiului București și județului Ilfov.
    În cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, și un cetățean britanic, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile urmând a fi returnate la expeditor.
Ulterior au mai fost descoperite încă 16 containere cu ambalaje plastic și anvelope uzate, acestea prezentând un real pericol pentru sănătatea umană, iar după finalizarea activităților de control, marfa a fost reintrodusă în containere și returnată societăților comerciale expeditoare.

Finalizarea acțiunii MMO sub egida FRONTEX:
În perioada 08 iunie - 24 august 2020, Poliţia de Frontieră Română și Poliţia de Frontieră din Bulgaria au participat la Operațiunea Maritimă cu Scopuri Multiple la Marea Neagră (MMO Black Sea 2020), organizată de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX).
 MMO Black Sea 2020 s-a desfășurat în cadrul Operațiunii Comune „Puncte Focale Maritime 2020”, având ca obiectiv general implementarea și aplicarea funcțiilor Gărzii de Coastă prin coordonarea operațională la nivelul autorităților naționale cu competență la frontierele maritime externe ale UE, prin concentrare pe prevenirea, detectarea și combaterea migrației ilegale, a activităților de pescuit ilegal, a poluării marine și a altor infracțiuni transfrontaliere, precum și prin dezvoltarea cooperării între autoritățile relevante din România, Bulgaria și agențiile Frontex (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă), EMSA (Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă) și EFCA(Agenția Europeană de Control al Pescuitului).
Astfel, Agenția Frontex, împreună cu EFCA și EMSA, asigură sprijinul autorităților naționale care îndeplinesc funcții ale Gărzii de Coastă, pentru augmentarea cunoașterii situației prin furnizarea de servicii, informații, respectiv a capacității de reacție. Pe durata desfășurării operațiunii, un mijloc de mobilitate aeriană a asigurat supravegherea spațiului maritim din Marea Neagră, furnizând imagini în timp real către Centrele de Comandă și Control ale autorităților implicate, respectiv către Centrele Internaționale de Coordonare ale agențiilor europene.
De asemenea, în cadrul operaţiunii s-a pus accent şi pe pregătirea personalului, în perioada 21-22 iulie fiind organizată, la Constanța, o conferință în domeniul căutării și salvării persoanelor aflate în pericol pe mare. La activitățile teoretice și practice au participat reprezentanți din cadrul agențiilor europene și statelor membre (România, Bulgaria, Grecia, Italia, Portugalia, Spania), care au efectuat schimb de experiență și bune practici pentru îmbunătățirea modului de coordonare și acțiune.
În data de 23 iulie s-a desfășurat  un exercițiu complex având ca scop căutarea și salvarea unor persoane aflate în pericol pe mare, combaterea poluării marine și a pescuitului ilegal nedeclarat și nereglementat, abordarea unei nave necooperante. Unul dintre obiective l-a reprezentat interoperabilitatea, modul de acțiune, deprinderile reprezentanților autorităților naționale care implementează funcții ale Gărzii de Coastă.
Garda de Coastă a participat la exercițiu cu 5 mijloace de mobilitate navală,  Autoritatea de Frontieră din Bulgaria cu o navă maritimă de patrulare, Inspectoratul General pentru Aviație cu 2 elicoptere, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare cu 3 nave de intervenție, I.G.P.R. - Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale cu o echipă tactică, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură cu 2 inspectori piscicoli, coordonarea acțiunilor de căutare și salvare pe mare, respectiv depoluarea marină, fiind asigură de către Centrul Maritim de Coordonare a Acțiunilor de Căutare și Salvare a Vieții Omenești pe Mare (MRCC) Constanța din cadrul Autorității Navale Române.

Participarea Gărzii de Coastă la misunile FRONTEX  în Grecia:
Încă din primele luni ale anului 2020, membrii de echipaj ale navelor din cadrul  Gărzii de Coastă au participat la misiuni de aproximativ trei luni, desfăşurată în Marea Egee, sub egida Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) în cadrul  Operaţiunii Comune  " POSEIDON 2020".
    Operaţiunea s-a desfăşurat în zona operațională Lesvos din Republica Elenă, iar echipajele au executat prin rotaţie misiuni de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Egee, alături de navele şi echipajele din celelalte state membre U.E. participante.
Pe durata operațiunii, poliţiştii de frontieră români au executat 129 de misiuni, timp în care navele Gărzii de Coastă a efectuat peste 1540 ore de patrulare.
De asemenea, Poliţia de Frontieră Română a detaşat în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu, câte un ofiţer de legătură, care a menţinut permanent legătura pe toată perioada desfășurării activităţilor, între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul statului membru şi Centrul de Comandă şi Control al SCOMAR.
Ca urmare a angajamentelor asumate de ţara noastră de a contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranți din Grecia, Poliţia de Frontieră Română prin Garda de Coastă a detașat în zona operaţională a misiunii FRONTEX din Grecia 3 nave cu câte un echipaj format din 26 de poliţişti de frontieră.
În această perioadă unui echipaj i-a fost prelungită misiunea în contextul răspândirii COVID – 19, a evoluției ascendente a numărului de cazuri în statele din Europa și din afara acesteia, precum şi a presiunii migraționiste la frontiera dintre Republica Turcia și Republica Elenă.

Totodată la nivelul Gărzii de Coastă avem detașați în cadrul  Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă  -  FRONTEX   un număr de 11 polițiști de frontieră.

În cadrul programelor de investiţii la nivelul Gărzii de Coastă sunt în derulare următoarele proiecte:
    1. „Modernizare si reabilitare termica pentru sediul P.T.F. VAMA VECHE”, finanțat prin finanțare prin Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice,
    2. „Reabilitare și modernizare sistem termoenergetic la PTF NEGRU VODĂ pavilion sediu- PTF NEGRU VODĂ din cadrul SPF NEGRU VODĂ”, finanțare prin prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice; apelul de proiecte POR/2017/3/3.1./B/SUERD/1;
    3. „Modernizare și reabilitare termică pentru sediul S.P.F. BĂNEASA, construire coperetină auto, stație alimentare cl, refacere rețele utilități, împrejmuire cu supraveghere și iluminat perimetral și sistematizare incintă, desființare unor clădiri”, finanțat din bugetul statului;
    4. „Modernizare centrală termică cu instalația aferentă și branșament gaze pentru pavilion administrativ Grup Nave CONSTANȚA„ finanțat de la bugetul statului;
    5. „Modernizare și reabilitare termică a sediul C.F.P.P.N. AGIGEA”, finanțat prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice; apel de proiecte POR/776/3/1;
    6. ”Modernizare și reabilitare termică sediul P.T.F. OSTROV”, finanțare prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice, apel de proiecte POR/776/3/1;
    7. „Modernizare și reabilitare termică sediul S.T.P.F. TULCEA”, finanțare prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice, apel de proiecte POR/776/3/1;
    8. „Construire sediu nou GARDA DE COASTĂ”, finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin programul Fonduri pentru Azil, Migrație și Integrare
    9. „Modernizare şi reabilitare sistem termoenergetic la Centrul de Pregătire și Cazare SULINA", finanțare prin Program - "Innovation Norway" – Apelul de proiecte "Eficiență energetică ";
    10. Mentenanță evolutivă a sistemului SCOMAR
    • Modernizarea sistemului de comunicații fixe SCOMAR;
    • Implementare de noi tehnologii de supraveghere la frontiera externă a U.E.
    • Updatare, upgradare a sisteme de supraveghere instalate pe pontoane;
    11. Achiziția de mijloacelor de mobilitate navală  necesare FRONTEX - 5 șalupe de intervenție CPB și 2 nave CPV;
    12. Modernizarea sistemului de supraveghere la fluviu SCOD
 
PRIORITĂȚI PENTRU ANUL 2020 în vederea creşterii eficienței activităţilor desfăşurate:
    • Menţinerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat în zona de competenţă a Gărzii de Coastă;
    • Dezvoltarea de instrumente de interacţiune tehnică şi operativă cu statele riverane în cadrul Forumului de cooperare a Agenţiilor de frontieră / gărzile de coastă ale statelor riverane Mării Negre;
    • Prezenţă activă în cadrul Operaţiunilor Comune organizate de către Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă cu mijloace de mobilitate navală și terestră;
    • Participarea activă la dezvoltarea proiectelor derulate la nivel european în domeniul securităţii frontierelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 573

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 583

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 490

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 422

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 475

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 555

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 438

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 431

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 401

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 514

LIVE TEXT. Garda de Coastă Constanța, la ora bilanțului (FOTO+VIDEO)

29 Feb 2024 745

Licitații Constanța Garda de Coastă cumpără servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare interioară

28 Feb 2024 423

Garda de Coastă Autoutilitară, căutată de autoritățile din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră de la PTF Ostrov

27 Feb 2024 478

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 482

Garda de Coastă Pantofi sport contrafăcuţi, depistaţi în Portul Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 537