Garda de Coastă Un cetățean sirian este cercetat pentru trafic de migranți. A intrat ilegal în țară din Bulgaria



În cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat un cetăţean sirian, cu rezidenţă în Olanda, care a sprijinit doi conaţionali în trecerea ilegală a frontierei din Bulgaria în România, anunță Garda de Coastă luni, 21 februarie. 

Aceștia intenționau că ajungă în vestul Europei. 
 
În data de 19 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov au oprit un autovehicul înmatriculat în Olanda, care se deplasa pe DN3, din direcția localității Ostrov, spre localitatea Băneasa. 
 

„La vedere echipajului, conducătorul autoturismului nu a respectat semnalele acustice și luminoase, continuându-și deplasarea, fiind oprit în cele din urmă în zona localității Băneasa”, se arată în docuemnt. 


Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că şoferul maşinii este un cetățean sirian, în vârstă de 30 ani, posesor al unui permis de rezidenţă emis de autorităţile olandeze, care a intrat legal în țara noastră din Bulgaria. 

Potrivit Gărzii de Coastă, după efectuarea formalităţilor, şoferul s-a deplasat în zona localității Esechioi, de unde a preluat doi pasageri sirieni, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 19, respectiv 27 de ani, care au intrat ilegal în Romania din Bulgaria, pe la frontiera verde şi intenţionau să ajungă în vestul Europei cu sprijinul conaţionalului lor.  

Conducătorul autoturismului a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a se lua măsurile legale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.

Totodată, în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi cetățeni sirieni fiind preluați, conform Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin. 

foto: Garda de Coastă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 90

Licitație la Garda de Coastă în valoare de peste 4 milioane de lei! (DOCUMENT)

21 Apr 2024 351

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1401

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 506

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 384

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 365

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 425

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 509

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 415

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 546

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 391

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 864

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 720

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 815

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 528