Geanina Terceanu, arestată de Raluca Moroşanu. I-a dat o veste proastă lui Nicuşor Constantinescu (documente)

Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, arestată preventiv sub acuzaţia de luare de mită, cere să fie pusă în libertate. Ea a formulat o contestaţie împotriva mandatului de arestare emis pe numele său. Drept urmare, dosarul va fi trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. 
 
Terceanu a fost arestată preventiv, vineri, de judecătoarea Raluca Moroşanu, din Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În dosar au mai fost încătuşaţi fraţii Ioan şi Victor Becali, dar şi Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al clubului de fotbal „Dinamo“ şi totodată unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, pentru dare de mită.
 
Fostul magistrat al Tribunalului Bucureşti ar fi luat bani pentru a-i achita pe inculpaţii anterior menţionaţi, suma totală fiind de 220.000 de euro, conform DNA.
 
Judecătoarea Raluca Moroşanu a decis, în august 2014, libertatea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu. Mai precis, Moroşanu a respins contestaţia formulată de şeful CJC împotriva mandatului de arestare preventivă emis pe numele său de Tribunalul Bucureşti. Nicuşor Constantinescu a primit vestea în Statele Unite ale Americii, acolo unde a fost supus unor proceduri medicale.

Citeşte şi  Judecătoarea Raluca Moroşanu, femeia care i-a schimbat viaţa lui Nicuşor Constantinescu (referat DNA)

În altă ordine de idei, Geanina Terceanu l-a judecat, până să fie arestată, pe Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa. În acest dosar, Morgenstern este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“. Procurorii au calculat în prezenta cauză un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.

Citeşte şi

  „Mamă, mânca-ţi-aş!“ Stenograme din dosarul judecătoarei Geanina Terceanu. Legături la Constanţa (referat DNA)

Judecătoarea Raluca Moroşanu, femeia care i-a schimbat viaţa lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, Geanina Terceanu deţine, din 2007, prin cumpărare, o parte dintr-un teren extravilan în suprafaţă de 625 de metri pătraţi, în Popeşti Leordeni. Asta în timp ce soţul, judecător tot din cadrul Tribunalului Bucureşti, are o altă parte, dintr-o moştenire, dintr-un teren intravilan în suprafaţă de 938 de metri pătraţi, în Rucăr. Familia Terceanu mai deţine o altă parte dintr-un teren extravilan (2.815 metri pătraţi) situat în Rucăr (moştenire), precum şi dreptul la proprietate comună în devălmăşie din suprafaţa de „5,9386 ha“, din care „4,1262 ha“ - teren cu vegetaţie forestieră şi „1,8124 ha“ - teren cu destinaţie agricolă.
 
De asemenea, familia Geaninei Terceanu mai deţine două apartamente în Bucureşti şi o casă de locuit + anexă în Rucăr, trei automobile (Toyota Avensis, Seat Leon şi Skoda Fabia), două depozite bancare deschise în 2014 (62.270 de lei şi 9.314,64) şi un card, din 2005, cu valoare de 38.094,36 de lei.
 
Conform propriilor declaraţii, Geanina Terceanu nu are interese.  
 
În acest context, menţionăm că, potrivit DNA, în cursul anului 2009, o parte a banilor primiți din presupusa mită a fost folosită de Geanina Terceanu pentru achiziționarea unei locuințe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul impresar Victor Becali, eliberat condiționat

24 Oct 2018 1711

Șapte ani de închisoare pentru fosta judecătoare Geanina Terceanu. Magistratul a formulat o cerere de recurs în casație

10 Oct 2018 4871

Ioan Becali, eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

02 May 2018 2542

Frații Victor și Ioan Becali se întorc în spatele gratiilor. Ce pedeapsă au primit în dosarul în care au fost acuzați că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu

20 Feb 2018 1994

Luare de mită Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, în aşteptarea sentinţei finale

03 Feb 2018 4326

Judecătoarea Geanina Terceanu, condamnată pentru luare de mită. Cauza a fost amânată

26 Jan 2018 2220

Fosta judecătoare Geanina Terceanu, condamnată la 5,6 ani de închisoare pentru mită

06 Dec 2017 2461

Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, condamnată pentru luare de mită. Dosarul, redeschis azi

09 Oct 2017 2263

Fosta judecătoare Geanina Terceanu, suspectată de luare de mită. Dosarul va fi redeschis în octombrie

18 Jul 2017 2831

Fostul judecător al lui Avraham Morgenstern, Geanina Terceanu, rănită într-un grav accident rutier

01 May 2017 6556

Noi termene de judecată pentru Avraham Morgenstern şi fraţii Mazăre (rechizitoriu)

21 Apr 2017 2717

Geanina Terceanu, judecată de Lucia Rog, Lavinia Lefterache şi Luciana Mera, de la Curtea Supremă

23 Feb 2017 4489

Fostul judecător Geanina Terceanu rămâne sub control judiciar

19 Jan 2017 4050

DNA atacă decizia lui Florin Voinescu. A condamnat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

05 Dec 2016 3270

Unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, condamnat la aproape opt ani de închisoare

25 Nov 2016 6281