Gemeni cercetaţi pentru o cultură de marijuana

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat doi cetăţeni maghiari, fraţi gemeni, care au plantat şi întreţinut, pe un teren agricol aflat în apropierea localităţii Chilia Veche, o cultură de canabis. Cei doi aveau o casă de vacanţă în zonă.

Cei doi bărbaţi au fost surprinşi de poliţişti chiar în timp ce efectuau lucrări de întreţinere a plantaţiei de marijuana.

În urma verificărilor s-a constatat că ambii cetăţeni maghiari, Geza K. şi Pal K., fraţi gemeni, în vârstă de 43 ani deţineau 63 fire de plante, cu dimensiuni între 50 centimetri şi doi metri, care prezintă caracteristicile plantei „Canabis Sativa".

Plantele au fost ridicate şi sigilate, fiind predate către D.I.I.C.O.T. Tulcea, iar cei doi cetăţeni au fost conduşi la sediul SPF Chilia pentru cercetări.

Persoanelor în cauză le-au fost întocmite acte premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transportare, oferire, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Tribunalului Tulcea care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ingeniozitate de sezon în Peru! Un poliţist s-a deghizat în Moş Crăciun ca să aresteze traficanţi de droguri

24 Dec 2023 710

Se testează comercializarea de marijuana cultivată legal! Iată unde

16 Dec 2023 1013

"Tranzacție" cu substanțe interzise în Centrul Vechi al Bucureștiului. Un cumpărător reținut de polițiștii locali

22 Oct 2023 839

IPJ Prahova Tânăr în vârstă de 19 ani, ajuns la spital, după un accident rutier provocat de un șofer drogat

31 Aug 2023 773

Tânăr de 17 ani, drogat la volan, a încercat să lovească un polițist cu mașina!

20 Jun 2023 1255

Mai multe persoane au ajuns la spital după o petrecere privată. Cel puţin 15, testate pozitiv pentru marijuana

22 Jan 2023 1259

Sibiu Un student al Academiei Forţelor Terestre, cercetat pentru deţinere de amfetamină

15 Apr 2022 1249

Prima ţară din Europa care a legalizat cultivarea şi posesia de canabis pentru uz personal

14 Dec 2021 1847

Cocaină ascunsă în plafon Flagrant pe autostrada A2 București – Constanța! Libertate după multe luni de arest

30 Jul 2021 1549

Captură de proporții a polițiștilor de la Crimă Organizată. Percheziții în Constanța și Năvodari

27 Apr 2021 5204

Surprinși în flagrant delict în timp ce transportau un colet cu droguri (galerie foto)

19 Jun 2020 1580

România şi Bulgaria, tentante pentru cartelurile de droguri? Cantităţi record de cocaină şi heroină

22 Apr 2019 2466

Cetățean columbian cercetat de procurorii DIICOT. Ce au descoperit anchetatorii în bagajul bărbatului ce venea la un festival de muzică

31 Jul 2018 1581

Caz şocant în Harghita. O fetiţă de patru ani a ajuns la spital după ce a mâncat prăjitură cu marijuana

29 Apr 2018 2548

Peste 150 de percheziţii. S-au ridicat arme, cannabis şi marijuana

04 Mar 2017 2624