Ghinion. Constănţean prins la doi ani de la comiterea faptei. Dădea lovituri în timp ce era încarcerat. Metoda de lucru era una clasică

Trei persoane, căutate de poliţiştii nemţeni din anul 2016 pentru că ar fi înşelat o femeie prin metoda “accidentul” cu 6.000 de euro, au fost prinşi după doi ani de cercetări, potrivit Agerpres.
 
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Robert Costan, a declarat luni, presei, că este vorba despre un bărbat de 32 ani, din Constanţa, o femeie de 43 ani, din Iaşi şi un bărbat de 50 ani, din Iaşi.
 

"În urma cercetărilor efectuate şi din probele administrate, a rezultat că, la data de 25 august 2016, bărbatul din Constanţa, care era încarcerat în Penitenciarul Tulcea, folosindu-se de un telefon mobil, a sunat partea vătămată din Doljeşti, căreia i s-a prezentat, pe rând, ca fiind fiica acesteia, precum şi un procuror de la Ambasada României din Italia.

Bărbatul a indus în eroare femeia, pe care a informat-o că fiica sa ar fi comis un accident rutier în Italia, iar pentru înţelegerea amiabilă a părţilor este necesară plata unei sume de bani.

Partea vătămată l-a informat pe bărbat că deţine în locuinţă 6.000 euro.

În paralel, bărbatul i-a contactat telefonic pe bărbatul de 50 de ani şi pe femeia de 43 de ani, pe care i-a coordonat la domiciliul persoanei vătămate din Doljeşti.

În jurul orelor 22.30, partea vătămată i-a înmânat bărbatului şi femeii din Iaşi suma de 6.000 euro", a declarat Robert Costan.

 
Tot în cursul anului 2016, prin aceeaşi metodă, cei trei au mai comis 16 înşelăciuni asupra altor părţi vătămate din Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Buzău, Turda şi Dej. Pentru aceste fapte, Judecătoria Iaşi l-a condamnat, pe 21 decembrie 2017, pe bărbatul din Constanţa la 10 ani închisoare cu executare, iar cei doi ieşeni au primit pedepse cu suspendare.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1022

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 784

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1011

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 713

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 809

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 972

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 733

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3940

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2353

​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

27 Jan 2023 1140

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1647

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1947

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1962

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1811

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1397