Grupare infractionala destructurata la Constanta (video)

ipj.jpgAutorii a cinci jafurilor armate petrecute în ultimele luni la Constanţa şi clasate până acum cu autori anonimi, au fost demascaţi. Gruparea infracţională numără şapte membri cu ştate vechi şi o membră folosită pe post de momeală, pe care au băgat-o la înaintare. Mascaţi cu cagule, înmarmaţi cu pistoale şi săbii, membrii grupării nu au iertat nimic din cele cinci case de amanet, bijuterii şi case de schimb valutar pe care le-au jefuit, cauzând un prejudiciu estimat la nici mai mult nici mai puţin de două sute de mii de lei.

Opt membri cu antecedente penale

Gruparea infracţională numără opt membri, şapte dintre ei sunt din Medgidia şi au cel puţin o condamnare pentru fapte similare. Singura care se individualizează şi pe numele căreia nu a fost înaintată propunere de arestare în acest moment este femeia, Mirela Călin, în vârstă de 30 de ani, din Constanţa. Se pare că femeia a fost implicată în banda înfracţională de către concubinul său, Robert Paul Ghiţă, prieten cu capul reţelei şi juca rolul persoanei de faţadă, care îşi prezenta identitatea şi încerca să vândă bunurile furate. Cel mai tânăr membru al grupării, Cătălin Petre, abia a atins vârsta majoratului. Ceilalţi sunt Marius Nicolae, în vârstă de 20 de ani, Cetin Iaşar, în vârstă de 27 de ani, Leonte Chiriac, zis „Siringă", în vârstă de 31 de ani, Gheorghe Bărbat, în vârstă de 31 de ani, Stoian Zăgureanu, în vârstă de 39 de ani şi Vasile-Tudor Petre, zis „Gogoman", în vârstă de 41 de ani, despre care anchetatorii spun că este şeful grupării. Potrivit oamneilor legii, în afară de Cetin Iaşar, între toţi ceilalţi membri ai reţelei infracţionale există grade de rudenie apropiate.

Ancheta a cinci jafuri armate cu AN, rezolvată dintr-o singură captură

Membrii grupării au fost, până acum cîteva zile tacit, protagoniştii a cinci jafuri armate de proporţii petrecute în lunile iulie şi august ale verii, la două case de schimb valutar, două bijuterii şi o casă de amanet.

Pe 3 iulie 2009, mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu pistoale şi săbii au jefuit magazinul de bijuterii SC „Ailin Com" SRL din Năvodari. Primele probe incriminatorii au venit de la o terţă persoană care a cumpărat fără să ştie, de la Mirela Călin, cu suma rotunjită de 80.000 de lei, chiar o parte din bijuteriile furate. Este vorba despre o cantitate de aproape două mii de kilograme de aur de 14 karate, constând în 112 lănţişoare, 108 brăţări, 143 de pereche de cercei şi 136 de bijuterii tip piercing-uri. Păgubitul s-a prezentat la sediul IPJ şi a reclamat înşelătoria. Anchetatorii au pornit pe firul evenimentului şi au reuşit să-l conexeze cu persoanele suspecţilor.

Pe 28 iulie, după acelaşi scenariu, au jefuit armat casa de amanet SC „Ok Credo" din Constanţa, de unde au furat bijuterii de aur în valoare de aproape 67 de mii de lei (66.360,89) şi suma de 11.391,19 lei, totalizând un prejudiciu de aproape 80 de mii de lei.

Pe 19 august 2009 au jefuit casa de schimb valutar SC „Balcan Exchange Office" SRL din Constanţa, tun de pe urma căruia s-au ales cu circa 40 de mii de lei, constând în 1.500 de dolari, 1000 de Euro şi suma de 30 de mii de lei,

Ancheta a scos la iveală că unul dintre membri bandei, respectiv Marius Nicolae, a fost arestat pentru jaful armat din 12 ianuarie, de la casa de schimb valutar SC „Semero Exchange" SRL din Medgidia, de unde a plecat cu suma de 18 mii de lei şi 300 de dolari, însă ulterior, pus în libertate de tribunal.

O altă controversă este că grupul a fost implicat şi în jaful armat de la Călăraşi, din 14 septembrie. O particularitate a cazului a fost cheia anchetei. La acea dată, proprietarul bijuteriei a reuşit să-l împuşte pe unul dintre făptaşi în zona pieptului, a umărului şi a feţei. La scurt timp după jaful armat, a apărut un martor cu identitate protejată care a oferit informaţii despre persoana împuşcată - nimeni alta decât Zăgurean Stoian, unul dintre membrii grupării infracţionale.

Mod de operare aproape fără cusur

Gruparea infracţională acţiona, de fiecare dată, acoperit, după un plan realizat cu minuţiozitate. Potrivit anchetatorilor, s-a remarcat un tipar al modului de organizare şi desfăşurare a activităţilor infracţionale. Înainte de comiterea infracţiunii, făptaşii verifică şi studiază îmn amănunt locurile und eurmează să fie comise faptele, după care, în ziua cu pricina, cu circa o oră înainte, se deplasează la locaţiile unde se află obiectivele vizate cu două autoturisme, dintre care unul este antemergător pentru supravegherea traseului de deplasare, o parte din mebrii grupării supraveghează totul de la distanţă, iar cealaltă se deplasează la faţa locului şi prin intermediul violenţei sustrag bunurile şi valorile vizate. Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, cms şef Aurelian Zaheu spune că gruparea a acţionat foarte abil, însă nu există infracţiune perfectă, iar ancheta a reuşit să-i găsească cusurul grupării de infractori

6 septembrie ora 06.00 - Descindere de forţe la 21 de locaţii

Suspecţii au fost reţinuţi la începutul acestei săptămâni, când echipele de poliţişti ai IPJ Constanţa, împreună cu mascaţii trupelor speciale DIAS, au descins la 21 de adrese din Constanţa şi Medgidia. Percheziţiile domiciliare au scos la iveală o parte din armele cu care acţionau şi o parte din prejudiciu, constând în bijuterii şi sume de bani. La locuinţa lui Leonte Chiriac a fost identificat un contract de amanet din care rezultă că pe 21 septembrie a depus la SC „IFN Barbu Impex" SRL Medgidia, catitatea de 113 grame de bijuterii din aur. De asemenea a fost confiscată pentru expertizat o sabie de 40 de cm. La locuinţa lui Stoian Zăgureanu, au fost găsite acte ale autoturismului Renault, înmatriculat CT 091918 cu care şi-au asigurat scăparea, bijuterii din aur, precum şi mai multe săbii de diferite dimensiuni.

La locuinţa lui Cetin Iaşar au fost identificate două contracte de amanet de bijuterii datate din 22 şi 26 septembrie, un pistol cu bile deţinut ilegal şi un tricou plin de sânge. Alte cantităţi de bijuterii au fost descoperite la domiciliile celorlalţi mebri ai grupării. Suspecţii au fost escortaţi cu mascaţii la sediul IPJ, unde au fost supuşi unui lung şir de audieri. Singurul care a mărturisit că este vinovat, ânsă s-a referit doar la jaful de la „Ok Credo Cons" a fost Cetin Iaşar. Anchetatorii spun că ADN-ul lui Iaşar a fost găsit atât la locul jafului pe care l-a recunoscut, câ5t şi la el al jafului de la „Ailin Com".

Încadrare juridică

Membrii grupării îşi pot petrece între şapte şi 20 de ani în spatele gratiilor. Marius Nicolae, Cetin Iaşar şi Vasile - Tudor Petre sunt cercetaţi, în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar ceilalţi mebrii ai grupării sunt cercetaţi pentru complicitate la tâlhărie. Mirela Călin este cercetată, în stare de libertate, pentru tăinuire şi favorizarea autorului. Interceptările telefonice au scos la iveală infracţiuni de proxenetism pentru care Stoian Zăgureanu şi Cătălin Petre sunt cercetaţi penal. Anchetatorii spun că cercetările vor fi extinse pentru a documenta întreaga activitate infracţională a membrilor grupării. De asemenea, există informaţii potrivit cărora gruparea şi-ar fi extins activităţile şi in afara graniţelor, comiţând jafuri similare şi în Franţa.

Şeful IPJ Constanţa spune că în momentul de faţă, la nivel local, suntem pe 0 în ceea ce priveşte faptele cu autori anonimi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

surmelis argentina pusa

08 Oct, 2009 08:10

Daca oamenii ar fi avut o educatie buna si un loc de munca bun ,nu s-ar fi ajuns la atatea jafuri armate .

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1401

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1819

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 615

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 952

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 623

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 646

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1045

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 866

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 762

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 801

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 909

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1698

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 907

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3425

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8816