Hocus-pocus cu pensia specială a şefilor de poliţie Apropiatul lui Don Pedro şi judecata cu MAI-ul

Fost şef al Secţiei 1 de Poliţie Constanţa şi fost apropiat al renumitului afacerist constănţean Petrică Iordache zis Don Pedro, comisarul şef Dumitru Lotreanu îşi cere pensia în instanţă.

Două astfel de procese, legate de cuantumul pensiei fostului şef de la Secţia 1 şi de recalcularea ei, sunt înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa. În timp ce primul proces, început în 2011, pare să fi fost pierdut de fostul şef de poliţie, acesta s-a adresat din nou judecătorilor, contestând recalcularea pensiei sale în temeiul legii privind pensiile speciale. În cel de-al doilea proces, în care demersul lui Lotreanu a fost făcut în solidar cu mai mulţi colegi de breaslă, prin sindicat, instanţa a amânat judecarea cauzei. În cursul anului trecut, fostul şef al Secţiei 1 Poliţie, comisarul şef Dumitru Lotreanu, s-a adresat prima oară instanţei de judecată, după ce pensia sa, calculată în anul 2006, a fost supusă revizuirii ca urmare a adoptării Legii pensiilor speciale. În demersul său iniţial, Dumitru Lotreanu, alături de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, s-au îndreptat împotriva Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Tribunalul i-a dat dreptate

După mai multe termene de judecată, instanţa Tribunalului Constanţa a considerat că cererea lui Lotreanu privind menţinerea deciziei nr. 1436223/10.02.2006, emisă de Casa de Pensii a MAI (MIRA, la momentul acela) este lipsită de interes. „Respinge cererea privind menţinerea deciziei nr. 143622/10.02.2006 de calculare a pensiei de serviciu ca fiind lipsită de interes. Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia iniţială şi pensia recalculată, de la data de 01.01.2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale, ca fiind rămasă fără obiect", se arată în minuta instanţei. Totuşi, instanţa a admis în parte cererea lui Lotreanu şi a anulat noua decizie de pensionare, calculată în baza Legii 119/2010 a pensiilor speciale: „obligă pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAI către reclamant la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia iniţială şi recalculată, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective".

Dezamăgire la Curtea de Apel

Tribunalul a decis ca ministerul să nu-i plătească avocatul fostului şef de secţie. Nemulţumite de această decizie, toate părţile au declarat recurs, iar procesul a ajuns pe masa Curţii de Apel Constanţa, unde a fost soluţionat în cursul acestui an. Din nefericire pentru fostul apropiat al lui Petrică Iordache, judecătorii de la Curtea de Apel au hotărât să modifice sentinţa care îi era favorabilă. Astfel, ministerul şi casa de pensii au fost obligate „să menţină în plată cuantumul din luna decembrie 2010 al pensiei recalculate începând cu luna ianuarie 2011, până la emiterea deciziei de revizuire în temeiul OUG nr. 1/2011". Totodată, instanţa a decis să respingă ca nefondată cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale. Hotărârea a fost definitivă. Totuşi, la începutul acestui an, Dumitru Lotreanu s-a îndreptat din nou împotriva ministerului, în instanţă, alături de mai mulţi foşti colegi de breaslă. Aşa cum arătam în ediţiile precedente, comisarul şef a dat în judecată, tot prin sindicat, MAI-ul şi Casa de Pensii a MAI, urmând ca procesul să se reia la Tribunal pe data de 9 mai.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1038

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 574

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 377

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 444

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 980

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 298

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 477

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1606

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 451

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1947

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 458

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 279