Hoţi „ghinionişti“ la Lumina Aidîn Ali şi Asan Ali au ajuns după gratii pentru trei tentative de furt comise în aceeaşi noapte

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, sâmbătă, Judecătoria Constanţa, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Aidîn Ali şi Asan Ali pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tentativă la furt calificat.
 
Din probele administrate până în acest moment, în cauză, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în noaptea de 23 ianuarie, purtând pe faţă câte un fular care lăsa descoperită numai zona ochilor, pentru a nu fi recunoscuţi, au pătruns prin efracţie cu intenţia de a sustrage bunuri în curţile şi în locuinţele a trei persoane din comuna Lumina, situate pe strada Morii, iar în fiecare caz, au părăsit locul faptei ca urmare a trezirii din somn a persoanelor vizate, fără a sustrage bunuri.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au încercat să dea trei spargeri într-o noapte, dar au eşuat de fiecare dată Asan şi Aidîn Ali, arestaţi preventiv

26 Jan 2015 1393