I-a furat prezervativele Arestat pentru că ar fi ucis-o pe „Narcisa”, din Medgidia

Constantin Boicu, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Medgidia, cercetat pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, a fost arestat pentru 29 de zile. Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Probatoriul administrat în cauză a relevat ca stare de fapt că, la data de 23 ianuarie, în locuinţa sa din municipiul Medgidia, în cursul unui conflict spontan generat de neînţelegeri asupra plăţii serviciilor sexuale, ar fi ucis-o pe victima C.B., de 18 ani. Procurorii continuă susţinând că fata era cunoscută în localitate ca prostituată sub apelativul „Pitica” sau „Narcisa”. Victima ar fi fost lovită în mod repetat cu pumnii şi cu o bucată de lemn (pentru foc) în zona toracico-abdominală. „După ce a deposedat-o pe victimă de telefonul mobil, două prezervative şi o bancnotă de 5 lei, i-a introdus cadavrul în doi saci şi l-a îngropat pe un teren viran din apropierea blocului său de apartamente.
Cadavrul victimei a fost descoperit peste două luni, la 28 martie 2013, când a fost dezgropat şi devorat parţial de animalele sălbatice la partea superioară a corpului”, potrivit organelor de anchetă. După investigaţii efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi ai Poliţiei Municipiului Medgidia, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul a fost inclus în cercul de suspecţi, iar la data de 16 aprilie (după ce a fost supus testului poligraf şi s-a stabilit că prezenta indicii ale comportamentului simulat în răspunsurile negative privind implicarea în uciderea victimei) acesta a declarat că el a ucis-o şi jefuit-o pe victimă.
Ieri, Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru următoarele 29 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1046

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 580

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 378

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 447

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 981

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 298

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 477

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1612

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 452

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 486

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1948

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 459

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 279